32.2 C
București
vineri, 19 iulie 2024
AcasăSpecialArbitri sau jucători? Jocurile de la Curtea Constituțională a României

Arbitri sau jucători? Jocurile de la Curtea Constituțională a României

Ultimii zece ani au reprezentat o perioadă în care edificiul constituțional și instituțional al democrației a fost pus la grea încercare. A fost o perioadă tensionată, cu diverse schimbări de situație, în care furtunile ce au răscolit scena politică au fost doar simptomele unui sistem politic ce și-a testat propriile limite și granițe în căutarea unei stări de echilibru.

O perioadă dominată de lupte politice care au solicitat de cele mai multe ori arbitrajul Curții Constituționale a României. CCR, dintr-o instituție extrem de importantă, dar aproape anonimă pentru publicul larg, a devenit principalul mediator al conflictelor ce au apărut în toți acești zece ani între președinte și premier sau între președinte și Parlament.

Coabitările s-au dovedit a fi eșecuri, iar deciziile Curții Constituționale aproape că au rescris Constituția României, fără să existe o revizuire de facto a acesteia. Așa s-a ajuns la decizia în privința procedurii de respingere a propunerilor de miniștri, în cazul remanierilor guvernamentale, sau la decizia privind reprezentarea externă a României la Consiliul European, și exemplele pot continua. Momentul culminat l-au constituit însă evenimentele din vara anului 2012, când, după scandalul ce a urmat suspendării președintelui, nu a mai existat nici un român care să nu fi auzit de Curtea Constituțională sau despre cei nouă judecători care o compun, aceștia fiind chiar ținta unor linșaje mediatice din partea unor posturi de televiziune.

Însă rolul Curții Constituționale nu e doar de a arbitra disputele politice între diverși actori instituționali. Un rol major este acela de a se pronunța asupra constituționalității sau neconstituționalității proiectelor de lege emise de către Legislativ. Și nu puține au fost cazurile în care Curtea a trântit proiecte populiste sau, din contră, a pus bețe în roate în unele momente cruciale, deciziile sale având efecte nebănuite asupra societății românești. De la deciziile care au influențat măsurile economice propuse pentru scoaterea țării din criza economică până la deciziile care afectează măsurile în domeniul siguranței naționale, Curtea Constituțională s-a transformat din arbitru într-un puternic jucător, deciziile sale bazându-se în aceste cazuri nu pe criterii de constituționalitate, ci pe criterii de oportunitate.

„Cea mai mare lovitură pe care a primit-o România a fost nevoia de a creşte TVA. După ce trimestrul al doilea fusese un trimestru în care se reluase creşterea faţă de trimestrul întâi… Am avut probleme extrem de serioase în discuţiile cu FMI, UE şi Banca Mondială legate de credibilitatea şi predictibilitatea deciziilor instituţiilor juridice ale României, care adesea fără justificare şi temei constituţional sau legal au interferat masiv politica economică a Guvernului“ – declara Traian Băsescu în 2011, la o conferință pe teme economice. Decizia CCR din 26 iunie 2010, prin care declara neconstituțională reducerea pensiilor cu 15%, a aruncat în aer întregul program de măsuri economice propus de Guvern și convenit cu forurile internaționale. Drept urmare, Guvernul a fost obligat să majoreze TVA de la 19% la 24%. O măsură care a afectat întreaga populație a României și, în special, pensionarii care au fost mult mai afectați de creșterea prețurilor, care au explodat în urma majorării TVA, decât dacă pensia li s-ar fi redus cu 15%. Însuși consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, declara în 2010 că această măsură va lovi toată populația țării, inclusiv pe pensionari, care ”s-au bucurat degeaba” de verdictul CCR.

În 8 iulie 2014, Curtea Constituțio­nală reintră din nou în joc cu un verdict de aceeași natură și declară neconstituțională legea prin care furnizorii de servicii telecom pot stoca timp de șase luni anumite date despre apelurile telefonice, sms-urile și mesajele electronice ale populației. Date care puteau fi trimise, la cerere, autorităților din domeniul siguranței naționale pentru acțiunile de prevenire, cercetare și urmărire a infracțiunilor grave (așa-numita Legea Big Brother). Iar pe 16 septembrie, aceeași Curte declară neconstituțională Legea Prepay, o lege care prevedea ca aceia care folosesc cartele telefonice preplătite și rețele Wi-Fi să se identifice cu datele personale. „În primul rând, ingerința în drepturile fundamentale privind viața intimă, familială și privată, secretul corespondenței și libertatea de exprimare este de o mare amploare și trebuie considerată ca fiind deosebit de gravă, iar împrejurarea că păstrarea datelor și utilizarea lor ulterioară sunt efectuate fără ca abonatul sau utilizatorul înregistrat să fie informat cu privire la aceasta este susceptibilă să imprime în conștiința persoanelor vizate sentimentul că viata lor privată face obiectul unei supravegheri constante” – se arată în motivarea Deciziei Curții. O argumentație cel puțin bizară emisă de judecătorii CCR. Să se fi gândit oare cei nouă judecători la posibilele fobii dezvoltate de români după perioada regimului comunist? Tot ce e posibil. Însă judecătorii CCR ori trăiesc într-o lume paralelă, ori sunt rău intenționați. Pentru că asemenea argumente sunt cel mult absurde, dacă nu ipocrite, într-o eră a internetului, a Facebook-ului sau a Twitter-ului, în care informația circulă cu viteza luminii. În România există în acest moment 7.200.000 de utilizatori Facebook. Adică 7.200.000 de oameni care își expun viața privată pe o rețea de socializare. Tot ce ține de viața privată, de la relațiile personale la gânduri sau fotografii din case sau din vacanțe, totul este expus în mediul online. Analizând numărul mare de români care aleg să-și expună de bunăvoie viața privată, nu s-ar zice că societatea românească mai suferă de traumele trecutului. Așadar, în acest context, justificarea judecătorilor pare mai degrabă un pretext pentru o răfuială sau plătirea unor polițe serviciilor de informații decât o preocupare pentru ”protejarea vieții private” a românilor.

Care sunt însă consecințele acestei răfuieli dintre judecătorii CCR și serviciile de informații? Dincolo de consecințele directe, de blocajele care vor apărea în investigarea infracțiunilor și a amenințărilor teroriste, deciziile CCR înseamnă în primul rând COSTURI foarte mari pentru România. Și pentru români. Blocarea Legii Big Brother va obliga instituțiile care se ocupă de siguranța și securitatea națională să lupte pentru protejarea românilor prin achiziționarea unor programe speciale cu care să poată identifica infractorii periculoși. Practic, instituțiile de securitate sunt obligate să apeleze la servicii de înaltă tehnologie pentru a obține aceleași date pe care le-ar fi obținut dacă această lege nu ar fi fost declarată neconstituțională. O tehnologie foarte avansată, care obligă România la costuri foarte mari pentru achiziționarea ei, cu atât mai mult cu cât țara noastră nu își permite din postura de membră a Uniunii Europene și a NATO să nu asigure siguranța și securitatea cetățenilor ei. De asemenea, decizia CCR din 16 septembrie înseamnă și marcarea României cu un punct roșu pe harta Europei. România riscă să fie identificată drept o vulnerabilitate pentru spațiul de securitate european, statisticile arătând că în țara noastră au fost cumpărate în jur de 14 milioane de cartele preplătite, multe dintre ele fiind folosite în sistem de roaming în tot spațiul Uniunii Europene de către grupări infracționale și teroriste. Spre exemplu, autoritățile europene au constatat la încheierea operațiunii ”Rescue”, desfășurată între 2008-2011 de către Europol, care a dus la arestarea a 700 de pedofili care făceau parte dintr-o rețea internațională ce opera pe internet, că aproape jumătate din cartelele telefonice utilizate de către infractori erau cartele preplătite achiziționate din România. Grație deciziei CCR, nu peste mult timp, foarte probabil, România va fi trecută pe lista producătorilor de insecuritate în spațiul european.

Fie că vorbim de decizia referitoare la Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, fie că vorbim de decizia cu privire la așa-numita Lege Big Brother sau de Legea Prepay, este evident că judecătorii CCR au dezbrăcat tricoul de arbitri ai jocului democratic și l-au îmbrăcat pe cel de jucători. Jucători care prin deciziile lor au pus de foarte multe ori decidenții politici, sau pe cei din domeniul siguranței naționale, în situații extrem de dificile, cu costuri materiale sau de imagine extrem de mari pentru România și pentru români. Greu de spus sau de identificat interesele care îi îndeamnă pe judecătorii CCR la astfel de jocuri. Poate că, în realitate, nu există nici un interes ascuns. Poate că expunerea și linșajele mediatice, venite din partea unor trusturi de presă, i-au determinat să fie mult mai precauți. Însă rolul acestor judecători nu este să dea bine la televizor, ci să reprezinte interesul național. Un lucru la care ar trebui să reflecteze mai des. Și dacă însuși garanții Constituției, implicit, garanții drepturilor și libertăților individuale, le refuză românilor dreptul la securitate, cine ar trebui să le ofere și să le garanteze acest drept? Cu ce mijloace și, mai ales, cu ce costuri?

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă