13.7 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialApropiere diplomatică istorică între SUA şi Cuba

Apropiere diplomatică istorică între SUA şi Cuba

Preşedintele Barack Obama a ordonat restabilirea relaţiilor diplomatice complete cu Cuba şi deschiderea unei ambasade la Havana, pentru prima oară după mai bine de o jumătate de secol de embargo, şi a promis ruperea lanţului trecutului şi ştergerea unuia din ultimele vestigii ale Războiului Rece. Obama şi omologul său cubanez, Raul Castro, au confirmat în două discursuri pronunţate în acelaşi timp, miercuri 17 decembrie, apropierea istorică dintre cele două ţări, ale căror relaţii diplomatice sunt rupte din 1961.

SUA şi Cuba au angajat o apropiere spectaculară după decenii de tensiuni moştenite din timpul Războiului Rece, anunţul-surpriză venind după 18 luni de negocieri secrete la care a participat şi Papa Francisc şi s-au încheiat cu un apel telefonic între Obama şi Raul Castro. Acordul istoric a spulberat un impas durabil între cele două ţări separate doar de 90 mile de apă, dar şi de oceane de neîncredere şi ostilitate datând din epoca lui Theodore Roosevelt, de la colina San Juan la problema nucleară şi până la criza rachetelor, scrie New York Times. La televiziune, cel de-al 44-lea preşedintele american a precizat că „este o istorie complicată între SUA şi Cuba… dar a venit ora de a antama un nou capitol“, subliniind eşecul după o jumătate de secol de izolare a regimului comunist. „Todos somos americanos“ (Toţi suntem americani) a lansat Obama.

Prin această decizie, Obama s-a aventurat în teritoriul diplomatic unde ultimii 10 preşedinţi au refuzat să intre. Şase din zece americani declarau la ultimul sondaj de luna trecută că sunt favorabili reluării relaţiilor cu Cuba. Legiuitorii republicani, care au preluat controlul Senatului şi Camerei Reprezentanţilor luna trecută sunt însă nemulţumiţi şi au declarat clar că vor rezista ridicării embargoului (cel mai vechi din lume) comercial. „Acest Congres nu va ridica embargoul“, a declarat Marco Rubio ca răspuns la apelul lui Obama de a pune capăt embargoului impus în 1962.

Diplomaţie secretă şi silenţioasă

Printr-o diplomaţie secretă şi silenţioasă, Papa Francisc a jucat un rol esenţial în această reapropiere şi a încurajat negocierile prin două scrisori adresate lui Obama şi Raul Castro iar în octombrie a găzduit la Vatican o reuniune pentru finalizarea termenului acordului.

Canada şi Vaticanul au găzduit negocierile secrete angajate de luni de zile între SUA şi Cuba. Potrivit unui responsabil american, fostul preşedinte Fidel Castro, care a cedat locul fratelui său Raul în 2006, nu a fost implicat în discuţii. Reprezen-tanţii disidenţei cubaneze au reacţionat cu mai puţin entuziasm, considerând că „a câştigat castrismul“ şi că trebuia „aşteptat un gest al Havanei asupra drepturilor omului“.

Spionii revin acasă

Acordul a însemnat şi un schimb de prizonieri. În schimbul a trei prizo-nieri cubanezi, Cuba a eliberat unul din cei mai importanţi agenţi secreţi pe care SUA l-au avut vreodată în Cuba şi care era deţinut de peste două decenii. Câteva ore după anunţarea reapropierii diplomatice, preşedintele cubanez Raul Castro primea la Havana cei trei agenţi eliberaţi de SUA în cadrul schimbului de prizonieri. Eliberarea lor a fost anunţată în acelaşi timp cu cea a unui misterios agent cubanez în solda Washingtonului, închis în Cuba de 20 de ani şi a americanului Alan Gross, închis de cinci ani pe insulă.

Autorităţile de la Havana au admis întotdeauna că cei reţinuţi de americani erau agenţi ai serviciilor lor secrete dar au respins acuzaţia de spionaj, susţinând că ei se infiltraseră în mediile anti-castriste din Florida pentru a preveni acte de terorism contra Cubei.   

Cele mai citite

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă