22.9 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăSpecialAnul 2010, cel mai cald din Canada în ultimii 63 de ani

Anul 2010, cel mai cald din Canada în ultimii 63 de ani

Anul 2010 a fost cel mai cald înregistrat în Canada în ultimii 63 de ani, de la începerea furnizării de date meteorlogice, cu o temperatură medie mai mare cu 3 grade Celsius decât cea normală, informează Mediafax citând AFP.

Creşterea cea mai puternică a temperaturii a fost măsurată în teritoriul arctic Nunavut şi în nordul provinciei Quebec, “unde temperatura a depăşit cu cel puţin 4 grade normalul”, notează Environnement Canada, care se bazează pe date preliminare.

În tundra arctică, încălzirea a fost de 4,3 grade, în regiunea munţilor arctici şi a fiordurilor de 4,2 grade şi în regiunea pădurii din nord-est de 3,1 grade, potrivit meteorologilor canadieni.

Ca o consecinţă a încălzirii climatice, banchiza Oceanului Arctic se topeşte, deschizând perspectivele lucrative în domeniul explorării miniere, petroliere şi gaziere, dar şi în domeniul transportului maritim. Pe de altă parte, fauna şi flora acestei regiuni sunt grav ameninţate.

Până în prezent, anul cel mai cald a fost 1998, cu 2,5 grade mai mult decât în valoarea normală, subliniază ministerul, care remarcă faptul că datele la nivel naţional au început să fie furnizate din 1948.

Guvernul lui Stephen Harper este criticat de ecologişti, care îl acuză că nu acţionează suficient împotriva schimbărilor climatice, fie că este vorba despre promovarea industriei canadiene a nisipurilor bituminoase, fie că este vorba despre ignorarea Protocolului de la Kyoto, care a fost semnat totuşi de Canada.

La începutul lunii decembrie, Organizaţia meteorologică mondială (OMM) anunţase că 2010 urma să devină unul dintre cei trei ani cei mai calzi din lume, înregistraţi după anul 1850.

Cele mai citite

Vechea și noua Caledonie ard în focurile electorale

Vechea și Noua Caledonie, ținuturi la 16.000 de km distanță unele de celelalte, dar cu legături vechi onomastice, sunt în flăcările electorale. După demisia premierului...

Coldea, sub control judiciar

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, a fost plasat sub control judiciar pe cauţiune de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au precizat, pentru Agerpres,...

ELCEN îl acuză pe Nicușor Dan că minte

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat joi, 23 mai, într-o conferință de presă că lipsa apei calde în mai multe sectoare din...
Ultima oră
Pe aceeași temă