14.6 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialANOFM: Rata şomajului a urcat la aproape 5%. Câţi şomeri s-au adăugat...

ANOFM: Rata şomajului a urcat la aproape 5%. Câţi şomeri s-au adăugat în iulie

Numărul şomerilor a crescut în luna iulie cu aproape 4.500  de oameni, fiind înregistrate 451.168 de persoane fără ocupaţie, iar rata şomajului a ajuns la 4,99 la sută. Rata şomajului din luna iulie, de 4,99 la sută, a fost mai mare cu 0,05 puncte procentuale (pp) faţă de cea din luna iunie şi cu 0,11 pp mai mică decât cea din luna iulie a anului 2014, se arată într-un comunicat al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă

Cele mai ridicate niveluri ale ratei şomajului au fost în judeţele Teleorman (11,52 la sută), Vaslui (10,67 la sută), Mehedinţi (9,51 la sută), Galaţi (9,48 la sută), Buzău (9,36 la sută) şi Dolj (8,87 la sută). Judeţul Timiş a înregistrat cel mai mic nivel al ratei şomajului din luna iulie, 1,38 la sută. Rata şomajului a scăzut în 12 de judeţe, cele mai mari scăderi fiind în Alba – cu 1,30 pp, Mureş – cu 0,42 pp şi Prahova – cu 0,36 pp.

Din cei peste 450.000 de şomeri, 81,38 la sută, respectiv 367.150, au fost neindemnizaţi şi 84.018 au fost indemnizaţi.

Rata şomajului masculin a crescut cu 0,01 pp în iulie faţă de iunie, fiind 5,33 la sută, iar rata şomajului feminin a crescut cu 0,10 pp, ajungând la 4,60 la sută.

Cel mai mare număr de şomeri a continuat să fie în grupa de vârstă 40 – 49 de ani, respectiv 121.482 de persoane, în grupa 30 – 39 de ani au fost 93.046 de persoane fără loc de muncă, iar printre cei cu vârsta peste 55 de ani au fost 70.575 de şomeri. Cei mai puţini şomeri s-au regăsit în grupa de vârstă 25 – 29 de ani, respectiv 34.304 persoane.

Şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional au avut ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în iulie în evidenţele ANOFM, respectiv 75,28 la sută, cei cu nivel de instruire liceal şi postliceal au reprezentant 19,87 la sută din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare – 4,85 la sută.

Cele mai citite

Raport BNR. Rata inflației va mai scădea în 2024, dar rămâne peste nivelul Uniunii Europene

Rata anuală a inflației IPC (indicele prețurilor de consum) se va menține pe o traiectorie descendentă pe cvasitotalitatea intervalului proiecției, însă ritmul dezinflației este...

Probleme pentru IT-iștii din Cluj. Gameloft, concedieri masive

Gameloft va închide studioul său din Cluj-Napoca, a transmis compania. Peste 100 de angajați vor fi concediați. „La nivel de companie trebuie să reevaluăm în...

Reporterul Pro Tv Marius Buga condamnat pentru sex cu doi minori instituționalizați

Jurnalistul Marius Buga a fost condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare pentru sex cu doi minori instituţionalizaţi, conform deciziei luată marţi...
Ultima oră
Pe aceeași temă