13 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialANI: Fost inspector şcolar, în conflict de interese de natură penală

ANI: Fost inspector şcolar, în conflict de interese de natură penală

Un fost inspector şcolar din Vrancea a fost găsit în conflict de interese de natură penală de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) şi este cercetat pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie.

”În perioada deţinerii funcţiei de inspector general adjunct, a semnat din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Vrancea, un acord de parteneriat având ca obiect implementarea Proiectului finanţat din fonduri nerambursabile Dezvoltarea oportunităţilor de formare continuă pentru cadrele didactice, prin utilizarea de resurse digitale în sistem blended learning. Acordul de parteneriat a fost semnat între Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea, Casa Corpului Didactic ”Simion Mehedinţi” Vrancea şi S.C. SOFTWIN S.R.L. Bucureşti, entităţi în cadrul cărora ONEA EMIL a deţinut sau deţinea pe perioada implementării proiectului diferite calităţi”, se mai arată în comunicatul ANI. 

Astfel, în 9 martie 2009, a fost semnat contractul de finanţare între Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU) şi Casa Corpului Didactic ”Simion Mehedinţi” Vrancea.

Citeşte şi: ANI: Consilier local din Dâmboviţa, incompatibil şi în conflict de interese

”Prin includerea şi menţinerea S.C. SOFTWIN S.R.L. Bucureşti în parteneriatul ce a fost parte integrantă a contractului de finanţare a proiectului, părţile semnatare au convenit ca societatea în cauză să beneficieze de rambursarea unei sume totale de 684.600 Lei, aferentă cheltuielilor de resurse umane şi de administraţie angajate în proiect. ONEA EMIL a obţinut, în perioada 2007 – 2012, venituri de la S.C. SOFTWIN S.R.L., în cuantum de 213.121 Lei”, se arată în acelaşi comunicat.

Totdată, ANI a precizat că, în perioada 01 aprilie 2009 – 30 iunie 2011, Onea a deţinut  funcţiile de inspector şcolar de specialitate în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Vrancea (1998 – 2007), inspector şcolar general adjunct în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Vrancea (01 septembrie 2007 – 07 octombrie 2009), consilier personal la Cabinetul Ministrului educaţiei, cercetătării şi inovării (12 mai 2009 – 24 iunie 2009) şi coordonator formare la Casa Corpului Didactic ”Simion Mehedinţi” Vrancea (01 aprilie 2009 – 30 iunie 2011).

Cele mai citite

Echilibrul perfect: cum să îmbini mobilierul vintage cu designul modern

În ultimii ani, o tendință care a câștigat teren în designul interior este combinarea mobilierului vintage cu designul modern. Acest amestec neconvențional de stiluri...

Bistrița: Un traficant de droguri este acuzat că a violat o minoră

La data de 16 mai 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița Năsăud au dispus...

Elisabeta Lipă: “Generaţia de Aur înseamnă pentru mine un model”

Președinta Agenției Naționale pentru Sport, Elisabeta Lipă, a declarat vineri, la stadionul Arcul de Triumf, că Generația de Aur a fotbalului românesc ar trebui...
Ultima oră
Pe aceeași temă