16.1 C
București
luni, 27 mai 2024
AcasăSpecialAleksandr Lukaşenko, favorit la alegerile prezidenţiale din Belarus

Aleksandr Lukaşenko, favorit la alegerile prezidenţiale din Belarus

Alegătorii din Belarus au început duminică dimineaţă să voteze pentru alegerile prezidenţiale, înaintea cărora Aleksandr Lukaşenko este considerat principal favorit, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Circa şapte milioane de alegători sunt aşteptaţi la urne între orele 8.00 (6.00 GMT) şi 20.00 (18.00 GMT), pentru a vota în favoarea unuia dintre cei zece candidaţi înscrişi în cursa electorală.

Lukaşenko, pe care fostul preşedinte american George W. Bush l-a calificat drept “ultimul dictator din Europa”, candidează pentru un al patrulea mandat la conducerea ţării.

În ultimele zile ale campaniei electorale, opoziţia a denunţat falsificarea masivă a buletinelor de vot ale alegătorilor care au votat anticipat şi al căror procent ar putea ajunge la 30 la sută.

La scrutinul anterior, desfăşurat în 2006, Lukaşenko a obţinut 83 la sută din voturi, în urma unor alegeri marcate de numeroase nereguli.

 

Cele mai citite

Cine sunt românii care vor primi pensii mai mari din toamnă. Anunțul șefului Casei de Pensii

Începând cu 1 septembrie, 3 milioane de pensionari ar urma să primească bani în plus. Până atunci însă știm că modelul noilor decizii de...

NATO ar pregăti o misiune într-o țară din afara Alianței. Ungaria a refuzat să participe, România ar accepta să apere Republica Moldova

Premierul Ungariei, Viktor Orbán, a dezvăluit că NATO lucrează la un scenariu pentru o acțiune într-o țară din afara Alianței, acțiune la care Ungaria...

Plecarea românilor la muncă sau la studii în străinătate poate fi transformată dintr-o pierdere într-o oportunitate, susține Iohannis

Președintele Klaus Iohannis este de părere că plecarea românilor la muncă sau la studii în străinătate poate fi transformată "dintr-o pierdere pentru România, într-o...
Ultima oră
Pe aceeași temă