16.5 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialALEGERI PREZIDENŢIALE SUA. Procesul de vot din cartierul Hoboken, în New York,...

ALEGERI PREZIDENŢIALE SUA. Procesul de vot din cartierul Hoboken, în New York, a fost afectat de Uraganul Sandy

Cozi de zeci de metri s-au format la secţiile de votare din Hoboken, cartier new-yorkez afectat sever de Uraganul Sandy, informează AFP, potrivit Mediafax.

 

În statul New Jersey, un birou electoral improvizat a fost deschis cu 40 de minute întârziere lăsând 60 de persoane să aştepte în frig, cu nervii întinşi la maxim, în jurul mormanelor de dărâmături rezultate de pe urma uraganului Sandy. „Este inacceptabil, stăm aici de la ora 06:00″ s-a exprimat Adora Agim, inginer în vârstă de 38 de ani. „Ieri când am întrebat la primărie, mi-au spus să merg la biroul electoral curent de care aparţin”. În realitate, ea a găsit o foaie pe care era anunţat că biroul electoral a fost mutat.

De îndată ce biroul a fost deschis, un voluntar a ţinut să scuze autorităţile pentru disconfortul creat: “Ne scuzaţi pentru starea locului, dar acum două zile se afla sub 60 cm de apă”

Agim, originară din Nigeria, care a venit să voteze cu Obama, a insistat asupra importanţei votului. „Vin dintr-o ţară de lumea a treia unde votul nu contează.” Un simpatizant al lui Mitt Romney este extrem de frustrat că aparatul pentru votul electronic nu funcţionează, însă este direcţionat către cabinele de vot pe buletin. Deşi se declară 100% alături de Romney, el declară că Obama a gestionat bine criza uraganului.

New Jersey este un stat cu vot majoritar democrat.

Nordul statului s-a confruntat cu probleme, deoarece sute de mii de oameni au rămas fără energie electrică şi termică, în contextul în care temperaturile au scăzut sub 0 grade pe timp de noapte.

Cele mai citite

Maia Sandu speră ca Republica Moldova să intre în UE “până în 2030”

Președinta Maia Sandu le-a spus cetățenilor Republicii Moldova că țara lor ar putea fi primită în Uniunea Europeană până în anul 2030. "Depinde de noi...

Rusia și China subiectele principale ale alegerilor prezidențiale din Lituania

În Lituania va avea loc duminică primul tur al alegerilor prezidenţiale, la care au drept de vot circa 2,5 milioane din cei 2,8 cetăţeni;...

Robert Kennedy Jr., nepotul lui John F. Kennedy, are probleme serioase de sănătate înainte de alegerile prezdențiale

Robert Kennedy Jr., nepotul fostului preşedinte american John F. Kennedy şi candidat independent la preşedinţia Statelor Unite, a suferit de grave probleme de sănătate...
Ultima oră
Pe aceeași temă