21.5 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăEconomieAutoCodul rutier s-ar putea schimba. Legi avem, dar sunt fentate. Premierul crede...

Codul rutier s-ar putea schimba. Legi avem, dar sunt fentate. Premierul crede că accidentele au loc din cauza drumurilor înguste

Suntem țara cu cele mai periculoase şosele din Europa. Ultimele date EUROSTAT ne plasează pe primul loc cu 86 de morţi la 1 milion de locuitori. Adică dublu faţă de media europeană şi de aproape 4 ori mai multe victime decât în Suedia, ţara cu cele mai sigure şosele. În acest context, premierul Marcel Ciolacu susține că trebuie schimbată legislația, însă el consideră că accidentele se întâmplă din cauza șoselelor prea înguste și a mașinilor prea puternice.

Marcel Ciolacu susține că legislația din România este prea relaxată, iar mașinile „prea puternice” ar fi una din cauzele accidentelor din țara noastră.

“Am vorbit și eu cu domnul Aur. Vor fi… avem… șosele prea înguste și mașini prea puternice. Avem o legislație relaxată. În momentul în care statistic ajungi pe primul loc, în momentul ăla trebuie să facă modificările legislative, până când revii într-o medie europeană”, a spus Ciolacu într-o conferință de presă.

De-a lungul timpului, specialistul în conducere defensivă, Titi Aur, a spus că “Guvernul nu înțelege că România are o problemă națională și că se moare pe șosele”. 

Titi Aur pledează pentru educație și coerciție, ca măsuri combinate, care să fie aplicate printr-o schimbare a legislației și a paradigmei, iar schimbarea să vină de la cel mai înalt nivel al statului.

Așa cum s-a întâmplat în Franța și în alte state europene în care fenomenul a fost redus masiv.

Românii ar trebui să învețe din primii ani de școală normele circulației sigure, iar la școala de șoferi să fie reintroduse cursurile care au fost scoase după 1989 pentru a face școlile mai atractive financiar, unde nici măcar nu mai este obligatorie prezența la partea teoretică, spune expertul.

Oamenii nu mai vin să învețe să conducă la școala de șoferi, ci doar ca să obțină permisul de conducere, nuanță care face diferența, uneori, între viață și moarte.

Confiscarea mașinii și anularea – nu suspendarea – permisului de conducere ar trebui să fie primele măsuri pe care statul ar trebui să le impună, la pachet cu educația permanentă, din primii ani de școală până la școala de șoferi și după pentru a descuraja tragedia de pe șosele din România, spune Titi Aur, potrivit Europa Liberă.

Legea Anastasia, în vigoare, dar Vlad Pascu nu și-a primit sentința

Vlad Pascu a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia, sub acuzațiile de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului. 

La primul termen al procesului, el şi-a recunoscut faptele şi a cerut, iar instanţa i-a admis, judecarea în procedura simplificată, care reduce cu o treime limitele pedepselor. Pentru ucidere din culpă, dacă va fi găsit vinovat, Pascu va primi o pedeapsă cuprinsă între 2 ani şi 7 ani de închisoare. 

Instanța n-ar mai putea dispune suspendarea executării pedepsei, pentru că, la data comiterii accidentului de la 2 Mai, intrase deja în vigoare „Legea Anastasia”.

Oricum, la pedeapsa principală pe care Vlad Pascu ar putea-o primi i se va adăuga câte o treime din pedepsele pentru celelalte infracțiuni de care e acuzat:

● vătămare corporală din culpă (închisoare de la 4 luni la 16 luni sau amendă);
● conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive (închisoare de la unu la 5 ani sau amendă); 
● părăsirea locului accidentului (închisoare de la 2 la 7 ani). 

Prin avocaţi, părinţii tinerilor ucişi în accident ceruseră ca Pascu să fie judecat nu pentru ucidere din culpă, ci pentru omor calificat, pedepsit cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani, dar judecătoarea Popoviciu a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei.

România, pe primul loc în UE în funcţie de numărul deceselor cauzate de accidente rutiere

Anul trecut, aproximativ 20.400 de persoane au fost ucise în accidente rutiere în Uniunea Europeană (UE), în uşoară scădere de 1% faţă de 2022, cele mai sigure drumuri fiind în Suedia (22 de decese la un milion de locuitori) şi Danemarca (27/million), în timp ce Bulgaria (82/million) şi România (81/million) au raportat cele mai ridicate rate ale mortalităţii în 2023, aproape dublu faţă de media din UE (46), conform cifrelor publicate recent de Comisia Europeană.

Aceste date arată o imagine contrastantă între statele-membre. Dacă la nivelul UE, numărul deceselor cauzate de accidente rutiere în 2023 a scăzut cu 10% faţă de 2019, tendinţa descendentă s-a temperat în mai multe state-membre.

Din 2019, numărul deceselor cauzate de accidente rutiere a scăzut foarte puţin în Spania, Franţa şi Italia, în timp ce în Irlanda, Letonia, Ţările de Jos, Slovacia şi Suedia a crescut. În schimb, în ultimii patru ani, Belgia, Cehia, Danemarca, Ungaria şi Polonia sunt pe cale să atingă obiectivul de reducere cu 50% a deceselor rutiere şi a vătămărilor grave până în 2030.

În cazul României, numărul deceselor cauzate de accidente rutiere în 2023 a scăzut cu 5% faţă de 2022 şi cu 17% faţă de 2019.

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Opt persoane au murit în accidentul de elicopter din Iran. Alături de președinte se aflau ministrul de externe și doi lideri regionali

Opt persoane se aflau în elicopterul care s-a prăbușit în Iran, toate cele opt persoane fiind declarate decedate. Principalul oficial care a murit este președintele...

Un iranian cu mandat de arestare în Emiratele Arabe Unite este protejat de …DIICOT

La ora actuală, serviciile de informații de la noi sunt în alertă pentru că un cetățean iranian care a escrocat băncile din Emiratele...

Familia Picioruș, stăpâna consultanței mascate în învățământ

Afacerile și profitul companiei Structural Management Innovative System SRL, controlată de Georgeta-Sorina Picioruș și administrată de Alexandru-Eduard Picioruș, a explodat în 2023 după...
Ultima oră
Pe aceeași temă