Cetatenii iranieni cu drept de vot sunt chemati, astazi, la urne pentru a-l alege pe succesorul presedintelui actual, Mohammad Khatami.
Scrutinul este unul esential pentru viitorul Republicii islamice daca avem in vedere presiunile exercitate de comunitatea internationala asupra acesteia din cauza activitatilor sale nucleare. Iar in cursa electorala sunt inscrisi sapte candidati cu viziuni total diferite. Mai mult, avand in vedere sondajele de opinie preelectorale, s-ar putea sa aiba loc o premiera pentru aceasta tara: organizarea unui al doilea tur de scrutin. Favoritul celui de-al noualea scrutin prezidential din istoria Iranului este Akbar Hashemi Rafsandjani, unul dintre conducatorii iranieni omniprezenti pe scena politica de la Teheran, profilata dupa Revolutia islamica din 1979. Rafsandjani a mai fost ales presedinte in 1989 si in 1993, iar in campania electorala de acum a pus accentul pe experienta sa de sef de stat si a incercat sa convinga ca, in ciuda celor 70 de ani ai sai, este inca plin de tinerete. Si a incercat sa-si creeze o imagine de parinte al natiunii. Apropiat al Ayatollahului Khomeiny si comandant al fortelor armate iraniene in timpul razboiului contra Irakului, Rafsandjani a ajuns favorit in sondaje dupa ce a denuntat extremismul si a adoptat o atitudine moderata. De asemenea, el s-a declarat favorabil unei apropieri, in anumite conditii, de Occident, mai ales de Statele Unite, este un adept al liberalizarii economiei si s-a aratat pragmatic in ceea ce priveste “problema” nucleara iraniana. Dar este si acuzat de adversarii sai politici ca s-a imbogatit dupa Revolutie.
Adversarii electorali ai lui Rafsandjani sunt trei veterani ai armatei ideologice (Gardienii Revolutiei sau Pasdaran), un religios moderat si doi reformatori. Singurii care pot emite insa pretentii in fata fostului presedinte, potrivit sondajelor, sunt ultraconservatorul Mohammad Baqer Qalibaf si reformatorul Mostafa Moin.
Fost ofiter in Pasdaran si comandant al politiei iraniene, Qalibaf nu este insa flexibil in ceea ce priveste purtarea valului de catre femei si in privinta reluarii relatiilor cu “Marele Satan” (Statele Unite), care a plasat Iranul pe “axa raului”. Ultranationalistul este intransigent in problema nucleara.
De cealalta parte se afla reformatorul Mostafa Moin, a carui candidatura a fost, in prima instanta, respinsa de regimul de la Teheran si apoi a fost “recalificat” la interventia lui Ali Khamenei. Moin reclama eliberarea detinutilor politici, reluarea progresiva a dialogului cu Washingtonul si insista asupra necesitatii inlaturarii suspiciunilor internationale cu privire la programul nuclear iranian.
Prin urmare, viitorul Iranului se afla, teoretic, in mainile electoratului. Iar efectele sanctiunilor americane, ale presiunilor “nucleare” si ale cotelor ridicate de somaj si inflatie ar trebui sa se regaseasca in vot. Dar Consiliul gardienilor, organ suprem neales, a refuzat prezenta observatorilor internationali la urne.
