Originile vietii urbane la Alba Iulia se leaga de existenta pe aceste meleaguri in antichitate a castrului Legiunii a XIII-a Gemina si a celor doua asezari civile cunoscute sub aceeasi denumie – APULUM –, etapa romana marcand evolutia localitatii sub aspectele sale majore: teritoriale, demografice, edilitare etc. In secolele urmatoare, etapele mari ale dezvoltarii orasului au depins de rolul indeplinit succesiv, sau in acelasi timp de asezare, ca important centru religios, politic, administrativ, cultural sau militar al Transilvaniei. Intr-o prima etapa, din a doua jumatate a secolului al XIII-lea (dupa invazia tatarilor) pana la mijlocul veacului al XVI-lea, puterea locala s-a aflat sub jurisdictia autoritatilor religioase reprezentate prin Episcopia Romano-Catolica si Capitalul Episcopal, fenomen reflectat in viata orasului prin statutul de asezare izolata, dar intens disputata intre marii feudali ai vremii.
Dupa anul 1541, o data cu intemeierea Principatului autonom al Transilvaniei, Alba Iulia isi evidentiaza trasaturile de oras-capitala. Centru al Renasterii si umanismului ardelean, unde activau o serie de personalitati straine, Alba Iulia a fost deopotriva un puternic focar al spiritualitatii romanesti reprezentat prin institutiile religioase (Mitropolia Ortodoxa de Alba Iulia) si culturale sprijinite si intarite nu de putine ori de voievozii romani de peste Carpati.
Intre zidurile monumentale si puternice ale fortificatiei bastionare vor avea loc o serie de evenimente de importanta locala sau nationala, cu caracter religios, social sau militar (miscarea lui Sofronie si epilogul tragic al rascoalei lui Horea, Closca si Crisan). In secolul al XIX-lea si la inceputul secolului urmator, orasul a fost integrat luptei pentru emanciparea sociala si nationala a romanilor transilvaneni; Revolutia de la 1848, Miscarea memorandista si mai ales pregatirea si desfasurarea actului de la 1 Decembrie 1918.
