27.7 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialAktor și EuroConstruct au câștigat licitația pentru A3

Aktor și EuroConstruct au câștigat licitația pentru A3

Asocierea Aktor S.A. – Euro Construct Trading '98 S.R.L a câștigat licitația pentru construcția celor trei kilometri care lipsesc din autostrada București-Ploiești și care ar urma să lege autostrada de centura Capitalei, potrivit unui comunicat al CNADNR. 

Durata contractului este 70 luni din care 4 luni perioada de proiectare, 18 luni perioada de execuţie şi 48 luni perioada de garanţie a lucrărilor. De asemenea, valoarea contractului este de 129.180.727,51 lei fără TVA.

”Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România face următoarele precizări privind procedura de licitaţie deschisă organizată pentru atribuirea contractului având ca obiect: “Proiectare şi execuţie finalizare Autostrada Bucureşti – Braşov, Secţiunea Bucureşti – Ploieşti, Sector 1, km 0+000 + km 3+325; Nod Centura Bucureşti, km 6+500 şi Nod Moara Vlăsiei, km 19+500” ”, se arată în comunicatul CNADNR. 

Cele mai citite

Curtea Penală Internațională a emis mandate de arestare pe numele lui Șoigu și Gerasimov

Curtea Penală Internațională (CPI) a emis marți mandate de arestare pentru fostul ministru al Apărării al Rusiei și șeful său de stat major militar,...

Doi cetățeni ucraineni au fost recuperați de Salvamont și Poliția de Frontieră în Munții Maramureșului

Cei doi cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului au fost găsiţi de echipa mixtă formată din salvamontişti şi poliţişti...

Pledoaria lui Petre Mihai Băcanu pentru curaj

Astăzi, în Aula Bibliotecii Academiei Române, ora 12:00, Petre Mihai Băcanu va răspunde cititorilor săi dacă a meritat să facă pușcărie pentru un popor...
Ultima oră
Pe aceeași temă