23 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSpecialAfganistanul va anunţa zonele care vor ieşi de sub controlul trupelor străine

Afganistanul va anunţa zonele care vor ieşi de sub controlul trupelor străine

Preşedintele afgan Hamid Karzai urmează să prezinte cinci sau şase zone din ţară care vor trece de sub controlul trupelor străine sub cel afgan, anunţă NewsIn.

Potrivit BBC News, în aceste zone trăieşte circa o cincime din populaţia Afganistanului.

Unul dintre oraşele vizate ar urma să fie Lashkar Gah, capitala provinciei Helmand.

În pofida numărului mare de victime civile, suplimentarea trupelor americane şi antrenarea a zeci de mii de noi poliţişti şi soldaţi afgani a permis o sporirea a securităţii în mai multe zone din ţară.

Transferul responsabilităţii securităţii este considerat un pas crucial în tranziţia puterii, înainte ca trupele străine să pună capăt operaţiunilor de luptă, la sfârşitul lui 2014. Însă această tranziţie are şi riscuri.

Deşi s-a îmbunătăţit mult, calitatea pregătirii poliţiei şi soldaţilor afgani lasă încă de dorit, iar mulţi se tem că aceştia nu vor reziste ofensivei talibane din vară.

Cele mai citite

Generalul israelian Yair Golan este noul şef al Partidului Laburist din Israel

Fostul general Yair Golan a fost ales marţi în funcţia de şef al Partidului Laburist din Israel, în timp ce această formaţiune de stânga,...

Florian Coldea, de la apartamentul de la etajul 7 din Sectorul 3, la vila din Pipera

Punerea sub control judiciar a fostului prim adjunct al SRI, Florian Coldea, a scos în evidența și faptul că acesta locuiește într-o vilă...

SUA consideră că operaţiunea israeliană de la Rafah rămâne “limitată”

Statele Unite(SUA) consideră în continuare că operaţiunea israeliană de la Rafah rămâne "limitată", la două zile după un bombardament mortal asupra acestui oraş din...
Ultima oră
Pe aceeași temă