25.7 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialAcordul UE-Turcia privind refugiaţii începe să aibă efecte

Acordul UE-Turcia privind refugiaţii începe să aibă efecte

Comisarul european pentru migraţie, Dimitris Avramopoulos, a declarat miercuri că acordul Uniunii Europene cu Ankara privind refugiaţii începe să aibă efecte şi în cele din urmă se va accelera, după ce primii imigranţi ilegali au fost întorşi din Grecia în Turcia în această săptămână, relatează Reuters, citată de Agerpres

“Suntem încă la început, cifrele sunt extrem de mici”, a spus Avramopoulos, într-o conferinţă de presă la Bruxelles. “Însă e mai bine să înceapă să funcţioneze încet. Cred că, odată cu trecerea timpului, se va accelera. Este un început bun”, a adăugat el. Avramopoulos s-a aflat la Ankara la începutul acestei săptămâni pentru a cere Turciei să introducă protecţie legală pentru solicitanţii de azil înainte ca UE să înceapă să îi trimită înapoi. El a mai afirmat că acest lucru este indispensabil pentru ca retrimiterile în număr mare să poată începe. 

Grecia a retrimis luni un prim grup de 202 persoane spre Turcia în cadrul acordului semnat la 18 martie între UE şi Turcia vizând descurajarea trecerilor clandestine spre Europa, care se confruntă cu cea mai gravă criză migratorie de după cel de-Al Doilea Război Mondial. 

Acordul prevede retrimiterea în Turcia a tuturor migranţilor intraţi ilegal în Grecia, începând cu 20 martie, măsura vizându-i inclusiv pe solicitanţii de azil sirieni. Acordul stipulează, de asemenea, ca pentru fiecare imigrant ilegal retrimis în Turcia, un solicitant de azil sirian să fie acceptat în Uniunea Europeană, în limita a 72.000 de persoane.

Cele mai citite

Zelenski critică lentoarea deciziilor aliaților occidentali privind ajutorul pentru Ucraina

Aliaților occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii cheie privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat președintele Volodimir Zelenski într-un interviu...

Bătaie în Parlament: Florin Roman, bătut de Dan Vîlceanu -VIDEO

Au apărut primele imagini cu bătaia din Parlament, între Dan Vîlceanu şi Florin Roman, care a avut loc în antecamera sălii de plen, în...

Daniel Niculae se desparte de Rapid. “Contractul lui nu va mai fi prelungit”

Contractul lui Daniel Niculae la Rapid nu va fi prelungit, anunță Victor Angelescu, acționar minoritar al clubului din Giulești. "Daniel Niculae este preşedintele clubului până...
Ultima oră
Pe aceeași temă