20 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialAccident pe DN 1 soldat cu doi morţi şi şase răniţi

Accident pe DN 1 soldat cu doi morţi şi şase răniţi

Două persoane au murit şi alte şase au fost rănite, duminică după-amiază, în urma unui accident produs pe DN 1, între Bucureşti şi Braşov.

Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova, accidentul a avut loc în zona localităţii prahovene Băicoi, la câţiva kilometri distanţă de Ploieşti. Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că un autoturism Dacia Logan a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit cu alte două maşini care circulau regulamentar, transmite Mediafax.

În urma impactului, cele două persoane care se aflau în Logan au decedat, iar alte şase persoane din celelalte două maşini, între care un copil, au fost rănite, au declarat reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.

Cele două persoane decedate au fost scoase din maşină de către echipajele de descarcerare.

La locul accidentului s-au deplasat mai multe ambulanţe, copilul fiind primul rănit preluat de către un echipaj SMURD pentru a fi transportat la spital.

La ora transmiterii acestei, ştiri traficul rutier pe DN 1 în zona producerii accidentului este restricţionat.

Acesta este cel de-al treilea accident rutier produs în acest weekend, în judeţul Prahova.

Trei persoane au murit şi alte două au fost rănite, sâmbătă la prânz, în urma unui accident produs pe DN 1 B, în localitatea prahoveană Bucov, după ce două maşini s-au ciocnit.

Ulterior, sâmbătă seară, o persoană a murit şi alte patru au fost rănite, după ce două maşini s-au ciocnit pe DN 1 A, în apropiere de Ploieşti.

Cele mai citite

Cum să alegi bateria potrivită pentru panoul tău fotovoltaic

Într-o lume unde există o evoluție a energiei regenerabile, cunoașterea elementelor esențiale ale sistemelor fotovoltaice este vitală. Articolul de față evidențiază factorii pe care...

Momente emoționante pe Anfield! Jurgen Klopp s-a despărțit de FC Liverpool cu o victorie

FC Liverpool a câştigat cu scorul de 2-0 în faţa lui Wolverhampton și a terminat pe poziția a treia în Premier League. La ultimul...

Erdogan a decretat doliu național după moartea președintelui iranian Ebrahim Raisi

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a decretat luni o zi de doliu naţional după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează...
Ultima oră
Pe aceeași temă