O persoană a murit și alte trei au fost rănite grav, în urma unui accident care a avut loc, sâmbătă dimineața, pe şoseaua de centură a Capitalei, potrivit reprezentanţilor Infotrafic.
Adrian Creangă de la Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a declarat că accidentul a avut loc în jurul orei 7.00, fiind implicate un autotren şi un microbuz în care se aflau cinci persoane. În urma accidentului, o persoană a murit, iar alte trei au fost grav rănite, a precizat sursa citată.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Ilfov, Roxana Vasile, un tir a lovit în spate o dubiţă în care se aflau cinci muncitori, în urma impactului un bărbat decedând pe loc.
„S-a sesizat un accident rutier pe prima bandă, pe sensul de mers dinspre Otopeni către Tunari. O dubiţă era staţionată, având o problemă tehnică. Din spate a venit un tir care a lovit-o. În urma impactului un bărbat care era înăuntru maşinii, pe scaunul din spate, a decedat pe loc, alţi trei au fost transportaţi la spital. Şoferul dubiţei era în maşină şi nu a păţit nimic, la fel şi şoferul tirului. Cei doi şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind fost zero", a spus oficialul IPJ Ilfov pentru Agerpres.
Circulaţia rutieră în zonă a fost deviată pentru aproximativ două ore.
Circulația rutieră pe sensul Otopeni către Tunari al șoselei de centură a municipiului București este oprită. Astfel, centrul Infotrafic sfătuiește șoferii să manifeste înțelegere față de situația creată și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri prezenți la fața locului.