Indrazneste sa privesti" e semnul sub care s-a desfasurat, la sfarsitul lunii trecute, la Bucuresti, un festival de filme documentare dedicate, din multiple unghiuri, drepturilor omului. Nu voi aborda intreaga diversitate a paletei de teme de interes critic reflectate de-a lungul celor sase zile de festival. Complexe, neuniforme, frapante, uneori crude si contradictorii, au fost multe dintre subiectele infatisate publicului sub genericul unui eveniment neobisnuit atat printr-o cuprindere tematica (voit eteroclita), cat si prin dorinta asumata de a reflecta o preocupare cu bataie globala. Supraintitulat, tocmai in acest sens, One World Romania, evenimentul a cuprins, printre altele, si o indrazneata creatie romaneasca oferita in premiera: filmul Anei Boariu, Dear Brother/Fratelui meu din exil, produs de "Signis" Romania.
Cine este fratele din exil din filmul Anei Boariu? Despre ce fel de legatura epistolara este vorba? De ce unul dintre frati e destarat, iar celalalt ingradit, inchis si, in final, exterminat intr-o Romanie captiva? Care e carnea acestor scrisori expediate peste vamile cucului, dincolo de cortina de negura coborata, dupa razboi, intre Romania si Europa?… si cum, dintr-un teanc de scrisori pana acum necunoscute, ponosite de timp, a resuscitat pe ecran drama acestei felii de istorie Ana Boariu, izbutind sa-i dea corp vizual, pulsatie si vivacitate cinematografica? Iata numai cateva dintre intrebarile pe care titlul si tema filmului le suscita si carora regizoarea le da, prin aceasta realizare a ei, un raspuns memorabil.
Intr-adevar, dincolo de drama psihologica, Dear Brother are cutezanta de a pune in scena nu doar doi frati din os domnesc –pe Dimitrie si Vladimir Ghika –, doua personalitati de seama proscrise de regimul comunist, ci si, din spatele cortinei, schitat din mers, profilul inalt a doua redutabile forte. Prin secvente culese din jurnale de actualitati de propaganda comunista din anii ‘40 si ‘50 – extraordinar de percutante ca ciné-verité – filmul vorbeste, pe de o parte, despre stridenta fortelor de intimidare si strivire practicate de dictatura impusa atunci societatii romanesti si, pe de alta parte – spicuite din marturii, interviuri si rememorari recente, contrastant impletite cu acestea –, despre puterea opusa cruzimii si fortei brute: forta senina, aparent fragila, a spiritului.
Aceasta din urma ilustrata intr-un exemplu singular de rezistenta si sacrificiu, dus de unul dintre cei doi frati – e vorba de Vladimir Ghika – pana la capat, pana la moarte.
Cu vigoarea frapanta a adevarului nud, filmul Anei Boariu deschide astfel o indrazneata fereastra asupra unor ani de rascruce si rastignire pentru societatea romaneasca – frantura din preludiul unei epoci crude care a mutilat vieti si a ucis trupuri, fara a reusi sa inabuse cu totul ceea ce a avut Romania – evanescent la prima vedere, dar totodata mai trainic: pilda celor care cu pretul vietii au tinut aprinsa – intocmai ca fagaduinta jarului pastrat sub cenusa – flacara spiritului.
