13.7 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialA început Convenția Partidului Democrat, care o va învesti pe Hillary Clinton...

A început Convenția Partidului Democrat, care o va învesti pe Hillary Clinton pentru alegerile prezidenţiale

Convenţia Partidului Democrat care trebuie să o învestească pe Hillary Clinton pentru alegerile prezidenţiale din Statele Unite s-a deschis luni la Philadelphia, pentru patru zile, în prezenţa a aproape 5.000 de delegaţi, transmite AFP citată de Agerpres.

Fostul secretar de stat, care speră să devină prima femeie preşedinte al SUA, s-a confruntat în cursul primarelor cu performanţa spectaculoasă şi neaşteptată a senatorului de Vermont Bernie Sanders, aşteptat să ia cuvântul luni seară.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

“Sunt convins că Mircea Geoană va candida la președinție”, spune Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că are convingerea fermă că Mircea Geoană va candida pentru funcția de președinte al României. Această declarație a...

Momente jenante cu un cunoscut prezentator TV din Marea Britanie în timpul unei emisiuni

Rageh Omaar, în vârstă de 56 de ani, a prezentat vineri emisiunea News At Ten de la ITV News. El s-a comportat ciudat în...

Motivul incredibil pentru care Kristi Noem, om politic din SUA, și-a ucis câinele

Kristi Noem a spus că a relatat întâmplarea pentru a demonstra că este dispusă să facă lucruri care sunt „dificile şi urâte” atât în...
Ultima oră
Pe aceeași temă