12.2 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecial6 ponturi pentru a grăbi metabolismul

6 ponturi pentru a grăbi metabolismul

Unele persoane sunt norocoase pentru că au un metabolism rapid încă de la naştere, altele se luptă toată viaţa cu kilogramele în plus, acumulate din cauza unui metabolism deficitar. Însă, experţii citaţi de publicaţia „Self Magazine” susţin că există câteva metode extrem de simple pentru a grăbi metabolismul şi fac următoarele recomandări:

1. Dormiţi suficient

Cercetările efectuate timp de un an pe un lot de 68.000 de femei au scos în evidenţă faptul că cele care au dormit în medie şapte ore pe noapte au cântărit cu aproape trei kilograme mai puţin decât cele care au dormit doar cinci ore. Potrivit studiilor, se pare că tulburările hipnice – trezitul în timpul somnului, între altele – au ca efect dereglarea metabolismului, în sensul scăderii capacităţii organismului de a putea converti alimentele şi nutrienţii din ele în energie şi în schimb le depozitează grăsimi. Totodată, oamenii de ştiinţă atrag atenţia că durata şi calitatea somnului pot favoriza apariţia unor diferite probleme de sănătate: diabet, depresie şi anxietate, afecţiuni cardiace, cancer, deteriorarea memoriei sau slăbirea sistemului imunitar.

2. Eliminaţi stresul

Când sunteţi pe punctul de a exploda de furie sau aveţi un sentiment puternic de tristeţe, hormonal stresului, cortizolul, creşte la niveluri foarte mari. De aceea, pe fondul stresului psihic mâncaţi mai mult decât de obicei şi foarte frecvent aveţi insomnii. Aceste tulburări ale dispoziţiei şi a principalelor funcţii ale corpului – alimentaţie şi odihnă – afectează în mod direct funcţionarea tiroidei, glanda responsabilă, între altele, de reglarea metabolismului, a temperaturii corpului şi a activităţii cardiace. În momentul în care se produce un deficit de hormoni tiroidieni (hipotiroidie), atunci apare şi o scădere a metabolismului, care se manifestă prin creşterea în greutate, depresie sau oboseală.

3. Nu săriţi peste micul dejun

Deşi mulţi dintre noi obişnuim să sărim adesea peste micul dejun, specialiştii ne recomandă să consumăm alimente uşoare în maximum o oră după ce ne-am trezit de dimineaţă. După cum explică celebrul nutriţionist Joy Bauer, este important pentru un metabolism rapid şi ceea ce mâncăm la micul dejun, pentru că anumite alimente, precum carbohidraţii nerafinaţi, dau semnalul către creier să elibereze serotonina, un neurotransmiţător care induce starea de calm. Se recomandă ca la începutul fiecărei zile să consumăm cel puţin cinci grame de proteine, care activează producţia noreprinefinei, o substanţă chimică ce duce la stimulează activitatea cardiacă, stabiliează nivelul glucozei în sânge şi anulează starea de somnolenţă. O reţetă foarte simplă pentru două persoane care asigură un aport de 22 de proteine la micul dejun: o omletă din patru ouă, cu o jumătate de cană de broccoli tăiat mărunt, un sfert de ceaşcă de ceapă tăiată solzişori şi 100 de grame de caşcaval sau brânză rasă.

4. Nu staţi prea mult timp pe scaun

Conform unui studiu publicat în revista “Diabetes”, statul în picioare, în limite de timp rezonabile, ajută la menţinerea unui metabolism sănătos şi dublează numărul caloriilor arse în decursul unei zile de muncă. În contrast, şederea prea îndelungată pe scaun la serviciu sau în maşină ori pe canapea acasă (mai mult de o oră neîntrerupt) blochează activitatea enzimelor care fac posibilă circulaţia grăsimilor în sânge. Specialiştii recomandă persoanelor a căror activitate presupune statul pe scaun ore întregi să facă pauze scurte în care să se plimbe prin birou (de exemplu în timpul unei convorbiri telefonice). Un alt studiu, publicat de revista “American Journal of Epidemiology”, arată că femeile care stau jos mai mult de şase ore pe zi au un risc de îmbolnăvire cu 37% mai mare decât cele care stau pe scaun pentru mai puţin de trei ore pe zi. În cazul bărbaţilor, riscul de îmbolnăvire este cu 18% mai mare, în conditiile similare.

5. Nu consumaţi junk food

Fie că este vorba de hamburgeri, shaorma, cartofi prăjiţi, snacksuri sau sucuri carbogazoase, toate aceste preparate conţin grăsimi, carbohidraţi şi zaharuri în exces, care sunt un real pericol pentru sănătate, în special în cazul persoanelor predispuse la obezitate din cauza metabolismului leneş. Experţii nutriţionişti susţin că mâncarea de tip junk food stimulează o genă care încurajează organismul să depoziteze grăsimile şi astfel se poate ajunge la cazurile severe de obezitate. Pofta de dulciuri poate fi “păcălită” cu stafide sau o portocală, care sunt bogate în vitamina C şi ajută la arderea în timpul exerciţiilor fizice a aproape 30% din grăsimile accumulate în decursul unei zile, potrivit unui studiu realizat de specialiştii de la Universitatea de stat din Arizona. Pe lângă obezitate şi afecţiuni cardiace, mâncarea de tip junk-food poate provoca şi alergii

6. Faceţi exerciţii fizice moderate

Multe persoane care ţin diete de slăbit ajung la un moment în care nu mai scad în greutate, în ciuda restricţiilor alimentare adesea severe. Explicaţia specialiştilor este că, după o perioadă, organismul se obişnuieşte cu acel regim şi, mai mult, încearcă să se apere de “agresiune” stocând grăsimile. De aceea, pentru grăbirea metabolismului se recomandă efectuarea unor exerciţii fizice moderate, ca program adiţional de susţinere a efectelor dietei. De asemenea, pot fi practicate activităţi sportive uşoare – înot, ciclism, alergare, tenis – pentru obţinerea unor rezultate satisfăcătoare. Dr. Jeffrey Garber, professor de endocrinologie la Harvard recomandă folosirea (chiar şi la birou) a unor exerciţii de ridicare a halterelor mici, de amator, pentru a avea o musculatură slabă şi pentru a mări capacitatea organismului de a arde caloriile excedentare.

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă