33.1 C
București
joi, 13 iunie 2024
AcasăSpecial50 de avioane de luptă ultramoderne F-35 sunt blocate la sol, în...

50 de avioane de luptă ultramoderne F-35 sunt blocate la sol, în Statele Unite, în urma unor probleme tehnice

Circa 50 de avioane de luptă F-35A, invizibile pe radar, de la baza aeriană americană Luke, din Arizona, sunt blocate la sol, începând de vineri din cauza unei probleme privind oxigenul piloților, transmite AFP citată de Agerpres.

De cinci ori, recent, piloții din respectiva bază, care se antrenau pe F-35, au avut simptome de hipoxie (lipsă de oxigen) în plin zbor, a explicat US Air Force, citată de agenția menționată.

De fiecare dată, sistemul de oxigenare de urgență a fost declanșat, permițând pilotului să readucă aparatul la bază.

Doar baza Luke este afectată de această suspendare a zborurilor, celelalte F-35 ale US Air Force continuând să zboare normal în alte baze aeriene.

Conceperea acestui aparat invizibil extrem de tehnologizat, amintește AFP, a fost marcată de întârzieri de calendar și de depășiri de costuri.

Avionul începe să fie utilizat în cadrul US Air Force, care dispune în prezent de o sută de aparate în total.

Situația de la baza Luke nu va avea "niciun impact" asupra foarte așteptatei demonstrații de zbor a F-35 prevăzute pentru săptămâna viitoare la salonul aeronautic Paris — Le Bourget, a afirmat luni pentru AFP căpitanul Mark Graff, un purtător de cuvânt al US Air Force.

Avioanele F-35 care vor putea fi văzute acolo țin de baza aeriană Hill, din Utah, care nu este afectată de restricția zborurilor, a precizat acesta.

Avionul, fabricat de Lockheed Martin, este în colimatorul lui Donald Trump, care îl găsește prea costisitor și care a lăsat să planeze amenințarea de a reduce comenzile preconizate, în favoarea F/A-18 Super Hornet al Boeing.

Baza aeriană Luke este cel mai mare centru de formare a piloților de F-35A (versiune aterizare și decolare clasice). Aici se antrenează piloții americani, dar și piloți din alte țări participante la programul F-35.

F-35 este programul de înarmare cel mai scump din istoria militară, cu un cost estimat de 400 miliarde de dolari pentru Pentagon.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

NATO poate mobiliza rapid 300000 de soldați ai statelor membre

Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord poate deja să conteze pe mobilizarea rapidă a 300.000 de soldaţi puşi la dispoziţie de statele sale membre, într-un...

Guvernul declară război total evaziunii fiscale

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că se demarează un Program Multianual de Modernizare și Dezvoltare a Infrastructurii Vamale până în 2030. Aceste măsuri sunt...

Ministerul Educației, despre introducerea “sălii de detenție”

Ministerul Educației (ME) vine cu precizări, după ce în spațiul public au circulat informații despre introducerea “sălii de detenție” în școli. Având în vedere folosirea...
Ultima oră
Pe aceeași temă