28 de polițiști din cadrul Inspectoratului Național de Patrulare din Republica Moldova au fost arestați, marți, de procurorii anticorupție. Potrivit șefului Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, ei sunt acuzați de luare de mită, informează Deschide.md, citat de Agerpres.
Operațiunea a început în mod neașteptat la o ședință de organizare la sediul Ministerului de Interne al Republicii Moldova, în timpul căreia polițiștii respectivi au fost citiți de pe o listă și reținuți apoi de către procurorii anticorupție, sub privirile colegilor.
Operațiunea are la bază mai multe acțiuni de flagrant, în care agenți sub acoperire i-au filmat pe polițiști cum luau mită ca să nu dea amenzi pentru diferite contravenții la legislația rutieră, inclusiv consum de băuturi alcoolice la volan.
Poliția a postat pe YouTube secvențe video, în care se poate vedea cum inspectorii auto cer și obțin mită de la șoferi. Potrivit materialelor adunate în cursul urmăririi penale, inspectorii de patrulare ar fi extorcat și primit de la șoferi sume cuprinse între 100 de lei și 1000 dolari în schimbul neîntocmirii de procese verbale, se arată într-un comunicat al Procuraturii Generale.
Pentru această infracțiune este prevăzută o pedeapsă cu închisoarea de la cinci la 10 ani.