13 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecial11 oameni au murit striviți, iar alți 35 au fost răniți, după...

11 oameni au murit striviți, iar alți 35 au fost răniți, după prăbuşirea unui stejar masiv, în timpul unei ceremonii religioase pe insula portugheză Madeira

Cel puțin 11 persoane au murit, iar alte 35 au fost rănite pe insula portugheză Madeira, după ce un stejar s-a prăbuşit peste un grup de oameni care participau la un festival religios desfăşurat în oraşul Funchal, relatează site-urile The Associated Press şi RTP News, potrivit Mediafax.

Incidentul a avut loc în jurul orei locale 12.00 (14.00, ora României), în apropierea bisericii Senhora do Monte, aflată în regiunea Largo da Fonte din Funchal. Pompieri, poliţişti şi membri ai serviciilor de urgenţă se află la faţa locului.

Un stejar masiv s-a prăbuşit peste o zonă în care se aflau sute de persoane şi în care se vindeau lumânări. Arborele avea aproximativ 200 de ani vechime şi trebuie să fie tăiat din 2014.

Potrivit unor surse din cadrul serviciilor de intervenţie portugheze, au fost confirmaţi 11 morţi şi 35 de răniţi dintre care patru se află în stare gravă.

Reporterul RTP News a anunţat că printre persoanele decedate se află şi doi copii. Mai mulţi oameni au fost transportaţi la spitalul Nelio Mendonca din Funchal, "cu fracturi multiple şi răni în zona capului".

Festa da Senhora do Monte este cel mai mare festival din Madeira, fiind organizat în cinstea patronului spiritual al insulei. Anual, mii de persoane participă la evenimente, printre care şi mulţi turişti. Guvernatorul regional din Madeira, Miguel Albuquerque, îşi anunţase participarea la festival. 

Cele mai citite

Zeljko Kopic, încrezător înaintea barajului cu Csikszereda: „Dinamo este favorită”

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, spune că formaţia sa este favorită în barajul cu divizionara secundă AFK Csikszereda Miercurea Ciuc. „Suntem într-o formă bună, ne-am...

Arest la domiciliu pentru medicul care a uitat o compresă în ambdomenul unei paciente, iar aceasta a murit

Medicul care a operat o femeie din localitatea dâmboviţeană Dragomireşti şi ar fi uitat o compresă în abdomenul acesteia, lucru ce a dus la...

Zona din fața casei – amenajări necesare pentru a completa estetic și funcțional spațiul

În fața casei tale, există o zonă care poate fi un spațiu deosebit pentru a-ți...
Ultima oră
Pe aceeași temă