12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialASUR ofera cinci laboratoare de informatică în cadrul unui concurs naţional interşcolar

ASUR ofera cinci laboratoare de informatică în cadrul unui concurs naţional interşcolar

Cu ocazia celebrării Darwin Day, Asociaţia Secular-Umanistă din România (ASUR) anunţă lansarea unui concurs naţional, destinat instituţiilor din învăţământul preuniversitar. Pot participa la concurs echipe de elevi şi profesori de la şcoli şi licee din mediul urban şi rural. Concursul urmăreşte să evidenţieze atât cunoştinţele elevilor despre teoria evoluţiei, cât şi calităţile creative ale acestora.

Concursul se va derula în perioada 13 februarie – 1 iunie 2012, iar pentru buna desfăşurare a acestuia, juriul va fi alcătuit din reprezentanţi ai organizatorilor, dar şi ai partenerilor: Institutul Geologic al României, Universitatea din Bucureşti şi National Geographic.

“Încă de la înfiinţarea asociaţiei ne-am propus să derulăm proiecte naţionale prin care să promovăm gândirea critică şi cunoaşterea ştiinţifică. Acest concurs vizează încurajarea predării ştiinţelor în şcoli, tinerii fiind principalul nostru public.” a declarat Atila Nyerges, preşedinte ASUR.

“In calitate de important partener al HP in Romania, ne bucurăm să putem contribui la dotarea şcolilor cu echipamente IT, mai ales acum, când pregătirea în domeniul informaticii reprezintă o cerinţă de bază pentru toţi tinerii. Am dorit să sponsorizăm acest concurs atât datorită aspectului său naţional, cât şi faptului că premiile se vor duce direct către şcoli, acolo unde vor putea fi utilizate spre beneficiul unui număr mare de copii.” a declarat Ion Maican, director general System Plus, sponsorul principal al acţiunii.

Startul concursului a fost dat luni, 13 februarie, prin intermediul unei conferinţe organizată în cadrul Muzeului de Geologie din Bucureşti. Şcolile care vor participa la concurs au şansa de a câştiga, pe lângă echipamentele IT, cărţi, reviste şi vizite gratuite la Muzeul de Geologie.

Partener media al concursului este Scientia.Ro.

Detalii despre concurs găsiţi pe siteul www.darwinday.ro

Cele mai citite

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...
Ultima oră
Pe aceeași temă