11 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSocialZeci de turiști au suferit accidentări în ultimele 24 de ore

Zeci de turiști au suferit accidentări în ultimele 24 de ore

Dispeceratul Național Salvamont a primit 32 apeluri, în ultimele 24 de ore prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor.

Cele mai multe apeluri, 9, s-au primit la Salvamont Voineasa, 7 la Lupeni, 4 la Gorj, 3 la Sinaia, câte 2 apeluri la Brașov și Maramureș, iar câte unul la Cluj, Borșa, Prahova, Sibiu și Predeal.

În cazul acestor intervenții au fost salvate 31 persoane,iar dintre acestea 18 au fost predate la Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital.

S-au mai primit 47 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană și despre domeniile schiabile, potrivit informațiilor postate pe pagina de Facebook.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...

Ultima oră
Pe aceeași temă