18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSocialUn nou incendiu la metrou

Un nou incendiu la metrou

Un nou incendiu a avut loc la metrou, la doar două zile după incidentul din apropiere de stația Piața Romană, pe aceeași magistrală.

Staţiile de metrou Tineretului şi Eroii Revoluţiei au fost închise în această dimineaţa, la ora 4:45, din cauza sesizării unui miros de fum în tunel, informează Metrorex.

“Astăzi, 26 mai 2022, ora 4:45, în tunelul dintre staţiile Tineretului şi Eroii Revoluţiei, a fost sesizat miros de fum. Echipele de intervenţie Metrorex s-au prezentat imediat la faţa locului pentru remediere. Acestea au constatat deteriorarea (conturnarea) din cauza umidităţii şi a condiţiilor din tunel (praf, alte reziduuri) a unui izolator aflat între şina de alimentare cu energie şi calea de rulare. Personalul Metrorex a acţionat conform procedurilor şi a sesizat ISU. Ventilaţia a fost acţionată imediat în sistem de evacuare a fumului din tunel/staţie. In scop preventiv, ISU a hotărât închiderea celor 2 staţii până la remediere. După verificări, staţiile au fost redeschise”, a anunţat compania.

Potrivit sursei citate, nu au fost blocate trenuri de metrou în tunel sau călători evacuaţi.

Circulaţia trenurilor de metrou se desfăşoară la această oră în condiţii normale, iar siguranţa călătorilor nu a fost pusă în niciun moment în pericol, a precizat compania.

“Metrorex prezintă scuze pentru disconfortul creat”, spune compania.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Vopsirea auto profesională. Etapele procesului de vopsire pas cu pas

Vopsirea auto profesională este un proces complex și meticulos, care implică mai multe etape distincte pentru a obține un finisaj impecabil și durabil. În...

Cum iluminezi camera în care se află biroul, pentru a fi mai productiv?

Nu ți s-a întâmplat ca atunci când lucrezi la birou să te doară ochii din cauza luminii insuficiente? Dacă lucrezi de acasă, amenajarea spațiului în...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...
Ultima oră
Pe aceeași temă