17.4 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoIncendiul transformat în „frână” de către conducerea Metrorex. Ministerul Transporturilor demarează anchetă....

Incendiul transformat în „frână” de către conducerea Metrorex. Ministerul Transporturilor demarează anchetă. FOTO

Inspectoratul pentru Situații de Urgență spune că s-a intervenit pentru stingerea unui incendiu la metrou, dar Metrorex transmite că a fost doar o „frânare” a trenului, care a produs fum.

Alin Șerbănescu, consilier al ministrului Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat, pentru cotidianul național „România liberă”, că va fi demarată o anchetă pentru a se stabili cauza incidentului produs la metrou, în apropiere de stația Piața Romană.

„Defecțiunea va fi analizată de către o comisie tehnică de specialitate mixtă Metrorex – Agenția de Investigare Feroviară Română (AGIFER). În cazul în care vor fi constatate și alte aspecte, vor fi sesizate și alte instituții ale statului”, ne-a declarat Șerbănescu.

Foto: Inquam

ISU spune că a fost incendiu

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență București – Ilfov (ISUBIF) au anunțat că au reușit să stingă incendiul izbucnit la metrou.

Totuși, potrivit unui comunicat de presă al Metrorex, nu a fost vorba despre un incendiu.

„Circulaţia trenurilor de metrou pe Magistrala 2 se desfăşoară cu dificultate, începând cu ora 8:50, din cauza unei defecţiuni tehnice identificată la un tren care a plecat din staţia Piaţa Romană către Berceni”, informa Metrorex.

Foto: Inquam

Potrivit reprezentanţilor Metrorex, la trenul blocat în tunel a avut loc o defecţiune cu degajare de fum, din cauza frânării.

Pompierii au evacuat 172 de călători.

Fum, de la Victoriei, până la Universitate

Martori oculari au declarat, pentru „România liberă”, că fumul de la trenul defect a ajuns până la stațiile învecinate, Piața Victoriei și Universitate.

„Incendiul a avut loc în tunel, motiv pentru care au trebuit să intervină pompierii şi să evacueze persoanele respective după întreruperea curentului la şinele metroului. La acest moment, toate persoanele sunt evacuate, din fericire victime nu sunt”, a declarat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat.

Acesta a precizat că au fost persoane care au fost asistate de echipajele SMURD înainte de a ieşi de la metrou, persoane care au fost expuse la fum sau persoane care au suferit atac de panică.

Cauza probabilă a incendiului de la metrou a fost o flacără la o cutie cu conductori la nivelul şinei, de la care s-au înregistrat degajări de fum în zona Piaţa Romană, a declarat şeful ISU Bucureşti-Ilfov, Orlando Şchiopu.

„Cauza incendiului se pare că a fost un conductor la o şină de transport”, a precizat Orlando Şchiopu.

La faţa locului au fost mobilizate 20 de autospeciale de stingere, 39 echipaje SMURD şi Detaşamentul Special de Salvatori.

„La locul intervenţiei au fost dizlocate 31 de echipaje de prim-ajutor – practic toate echipajele de prim-ajutor disponibile la acel moment în Bucureşti, cinci unităţi de Terapie Intensivă mobile şi o autospecială de transport victime multiple. Pentru mai multă siguranţă a fost mobilizat şi spitalul mobil şi am avut şi un echipaj de la serviciul de ambulanţă de tip B2. În acest timp, colegii de la ambulanţă au preluat activitatea noastră, pentru că toate resursele au fost dizlocate aici”, a declarat medicul şef al SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa.

Prefectul Capitalei, Toni Greblă, a declarat, la rândul său, că va fi declanşată o anchetă pentru a se determina cauza incendiului de la staţia de metrou Piaţa Romană.

Citește și:

LIVE UPDATE. Metroul circulă cu dificultate, după o defecțiune apărută la un tren

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

O persoană a fost găsită moartă, în urma unui incendiu în sectorul 2. FOTO

UPDATE: Incendiul produs la două case din Sectorul 2 al Capitalei a fost localizat, iar pompierii lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase,...

Klaus Iohannis și Joe Biden vor continua dialogul privind candidatura primului la șefia NATO

Președintele Klaus Iohannis și președintele american Joe Biden au decis să continue dialogul privind candidatura șefului statului român la funcția de secretar general al...

Polonia verifică dacă judecătorul fugit în Belarus a spionat împotriva țării sale

Tomasz Szmydt, un judecător de la un Tribunal administrativ din Varşovia, a cerut luni azil în Belarus, spunând că a acţionat în semn de...
Ultima oră
Pe aceeași temă