14.3 C
București
marți, 20 octombrie 2026
AcasăSocialTOTUL Verde. a început plantarea de lavandă în sectorul 4

TOTUL Verde. a început plantarea de lavandă în sectorul 4

În România, cultura lavandei este la început! Cu toate acestea, există un loc în care lucrările sunt avansate! Este vorba de sectorul 4, locul în care predomină, în fiecare primăvară, mirosul preferat al romanilor sau egiptenilor antici!

Lavanda sau levănțica este o plantă perenă, considerată arbust de talie mică, deoarece crengile se lemnifică. Are frunze veșnice, chiar și iarna. De obicei, frunzele sunt verde-argintiu, dar sunt și soiuri cu frunze verzi sau argintii.

 

TOTUL Verde. SA a trecut deja în acțiune. S-au plantat aproape 3.000 de puieți de lavandă pe spațiile verzi din sector, iar în zilele următoare, vor mai fi plantați cel puțin încă pe atât, după ce, în toamnă, au fost sădiți alți 10.000 de astfel de arbuști.

 

Beneficiile acestei plante sunt nenumărate. Lavanda e o minune a naturii! Pe lângă țânțari, această plantă alungă și alte insecte precum moliile sau muștele.

Lavanda mai este numită si regina mirosului, fiind considerată o plantă aromatica care poate schimba stările de spirit.

Este o plantă nepretențioasă, care nu necesită îngrijire deosebită, rezistă la secetă și nu are dăunători. Lavanda plantată în grădină necesită doar tunderea tijelor florale, în perioada de înflorire sau imediat după.

 

În serile de vară, ne putem bucura de mirosul ei binefăcător.

FOTO: Gabi Boholț

 

Peste 6.000 de copăcei, în sudul Capitalei

A început plantarea primilor 6.000 de pomi în sectorul 4. S-a început cu zonele în care s-au făcut defrișări! Acolo unde un copac se află în declin biologic, este înlocuit cu alți șase copaci, tei sau platani! Mai ales în zonele publice, de spațiu verde. Este vorba de parcurile dintre blocurile sau de zonele amenajate la șosea.

Între timp, un transport masiv de puieți a ajuns în curtea depozitului Totul VERDE.S.A, astfel că acțiunea de înverzire a sectorului va continua în această primăvară, la scară largă! Inclusiv acolo unde oamenii au solicitat așa ceva.

Cele mai citite

O dimineață cu plăți refuzate pentru clienții Revolut. Compania spune că banii nu sunt în pericol

Utilizatorii Revolut din România și din alte țări s-au confruntat marți dimineață cu probleme majore în utilizarea aplicației bancare. Plățile cu cardul au fost...

De ce se numește Black Friday «Vinerea Neagră»? Povestea surprinzătoare a zilei reducerilor

Black Friday este una dintre cele mai importante zile pentru comerțul din Statele Unite, marcând în mod tradițional începutul sezonului cumpărăturilor de sărbători. Magazinele...

Christina Applegate, anunț neașteptat după mai bine de cinci ani: medicii au diagnosticat-o greșit cu scleroză multiplă

Actrița americană Christina Applegate a dezvăluit marți că a fost diagnosticată în mod greșit cu scleroză multiplă, la mai bine de cinci ani după...
Ultima oră
Pe aceeași temă