12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSocialSocietateALDE: Pensii majorate cu 15 la sută înseamnă că rămân pe loc

ALDE: Pensii majorate cu 15 la sută înseamnă că rămân pe loc

În condițiile actualei inflații, dacă se aplică pensii majorate cu 15 la sută, înseamnă că, practic, pensionarii rămân cu aceeași putere de cumpărare.

Cu alte cuvinte, în mod real, pensiile rămân pe loc, avertizează un comunicat transmis de partidul ALDE. “Când spune că pensiile cresc, de la 1 ianuarie 2023, cu 15%, Guvernul se joacă cu vorbele. Un procent de 15% înseamnă că pensiile nu cresc, ci rămân cum au fost!”, subliniază ALDE.

Partidul ALDE prezintă viziunea sa despre ce ar însemna o creștere echitabilă a pensiilor.

“Indicele prețurilor de consum în anul 2022, potrivit BNR, va fi de cel puțin 15%. Procentul de creștere al veniturilor fiscale este estimat la cca 25%. Aceasta înseamnă că procentul de creștere a pensiilor va fi situat în intervalul (15%, 25%). Distribuirea echitabilă a rezultatelor creșterii economice presupune o creștere nominală a pensiilor, față de nivelele stabilite la 1 ianuarie 2022, de 20%, adică la jumătatea intervalului dintre 15% și 25%. Orice altă soluție este o nedreptate săvârșită împotriva pensionarilor. Asigurarea pentru anul 2023 a creșterii  pensiilor nu este, așa cum lasă să se înțeleagă coaliția de guvernare, un act de bunăvoință, ci unul obligatoriu, de justiție socială”, subliniază ALDE.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...
Ultima oră
Pe aceeași temă