16.9 C
București
miercuri, 22 iulie 2026
AcasăSocialEducațieSesiune specială pentru directorii de școli

Sesiune specială pentru directorii de școli

Concursul pentru ocuparea posturilor de directori și directori adjuncți de școli, grădinițe și licee de stat va avea o sesiune specială pentru candidații care nu se vor putea prezenta la cea inițială din cauza infectării cu COVID-19.

Ministerul Educației a anunțat organizarea unei sesiuni suplimentare în cadrul concursului de ocupare a posturilor de director în unitățile de învățământ dedicată candidaților înscriși care nu se pot prezenta în data de 15 octombrie din cauza infectării cu virusul SARS-CoV-2 sau din cauza carantinării.

Vineri, 15 octombrie 2021, începând cu ora 10:00, se va derula proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director-adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, informează Ministerul Educației, printr-un comunicat de presă remis cotidianului național “România liberă”.

În acest context, ministerul de resort a considerat că se impun o serie de precizări referitoare la organizarea acestei probe scrise:

1.   Accesul candidaților în săli va fi permis în intervalul orar 9:00 – 9:30. În structura probei scrise, circa 60% dintre itemi vor viza capacitățile cognitive și de leadership, circa 20% competențele de management, iar restul vizează reglementările legale din bibliografia de concurs.

2.   Având în vedere identificarea unor situații de îmbolnăviri cu COVID-19 în rândul candidaților, Ministerul Educației va organiza joi, 28 octombrie 2021, o sesiune specială a probei scrise la care vor avea acces doar candidații care transmit comisiei județene până joi, 14 octombrie 2021, ora 16:30, o solicitare însoțită de raportul medical/decizia de carantinare, eliberate de DSP, prin care aceștia sunt plasați în izolare/carantină ca urmare a contractării virusului SARS-CoV-2 sau al contactului direct cu o persoană infectată. În cazul în care documentul de mai sus nu poate fi eliberat până la data și ora precizate, acesta va fi transmis în intervalul 15-25 octombrie, prezentarea sa constituind condiție obligatorie de participare la sesiunea specială.

3.   Pentru aplicarea dispozițiilor prevăzute la punctul al II-lea, Ministerul Educației va opera modificările corespunzătoare în Ordinul nr. 4.597/2021, cu modificările și completările ulterioare.

Documente necesare

„Ministerul Educaţiei va organiza joi, 28 octombrie 2021, o sesiune specială a probei scrise la care vor avea acces doar candidaţii care transmit comisiei judeţene până joi, 14 octombrie 2021, ora 16:30, o solicitare însoţită de raportul medical/ decizia de carantinare, eliberate de DSP, prin care aceştia sunt plasaţi în izolare/ carantină ca urmare a contractării virusului SARS-CoV-2 sau al contactului direct cu o persoană infectată. În cazul în care documentul de mai sus nu poate fi eliberat până la data şi ora precizate, acesta va fi transmis în intervalul 15 – 25 octombrie, prezentarea sa constituind condiţie obligatorie de participare la sesiunea specială”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Nicușor Dan o primește la Cotroceni pe președinta Indiei, Droupadi Murmu. Forum economic bilateral, organizat vineri

Președintele Nicușor Dan o va primi, joi, la Palatul Cotroceni, pe președinta Republicii India, Droupadi Murmu, aflată într-o vizită de stat în România, desfășurată...

Cum arată implantologia dentară în era digitală: planificare 3D, ghidare asistată de AI și intervenții fără bisturiu

Implantologia dentară a trecut în ultimul deceniu de la o chirurgie bazată pe experiența mâinii la una planificată pe calculator și ghidată în timp...

Cod portocaliu de ploi torențiale și vijelii în București. Temperaturile scad până la 20 de grade

Bucureștiul intră sub avertizare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică, ploi torențiale și vijelii, potrivit unei prognoze speciale emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).Capitala...
Ultima oră
Pe aceeași temă