Potrivit acestuia, concluzia a fost trasă după ce au fost analizate produse de carne de porc confiscate de către vameşi de la o persoană în punctul de trecere a frontierei Halmeu, confirmându-se existenţa virusului într-un salam.
„Noi tot timpul am suspicionat că sursa infecţiei, a cazurilor de pestă porcină africană – şi din vară, şi acum din ianuarie – a fost traficul, comerţul de alimente din Ucraina, care posibil să fie infectate cu virusul pestei porcine africane. Acum două săptămâni am avut în lista de confiscate, carne şi preparate din carne de porc, mezeluri. Avându-le, am încercat să analizăm la noi la Satu Mare şi ne-a ieşit pozitiv din preparate. Am expediat proba la Bucureşti, din cele patru probe, două au ieşit pozitive. Riscul este foarte mare, virusul este foarte foarte rezistent. Una din cele mai importante căi de transmitere a virusului este prin produse din carne de porc insuficient tratate termic, în care rezistă acest virus, care, printr-o conjunctură, ajunge în hrana porcilor. Aceasta este legătura”, a declarat Dumuţa, pentru Agerpres.
El a precizat că în cazul focarului descoperit în luna ianuarie în localitatea Micula sunt luate toate măsurile de prevenţie.
„Mai avem carne confiscată, vom merge mai departe pe cale legală. Important e că măsurile de prevenţie s-au înăsprit, se respectă. Trebuie să evităm orice risc de pătrundere a virusului în România pe orice cale”, a mai spus Dumuţa.
Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin, singura cale de a feri animalele fiind respectarea unor măsuri de protecţie la venirea în contact cu animalele sănătoase.
Specialiştii veterinari precizează că pesta porcina africană nu se transmite de la animal la om.