16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSocialMinistrul Educației a decis. Clasele de liceu vor avea mai puțini elevi

Ministrul Educației a decis. Clasele de liceu vor avea mai puțini elevi

Potrivit unui comunicat de presă, numărul elevilor în clasă se va reduce de la 28 la 24 pentru filiera tehnologică şi învăţământul profesional, inclusiv dual, precum şi pentru filiera vocaţională – profil sportiv, teologic, pedagogic şi învăţământul liceal de artă, de la 28 la 26 de elevi în clasă pentru filiera teoretică.

„Joi, 21 ianuarie 2021 a fost transmis la Monitorul Oficial Ordinul de Ministru pentru aprobarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat, evidenţa efectivelor de preşcolari şi elevi şcolarizaţi în unităţile de învăţământ particular, precum şi emiterea avizului conform în vederea organizării reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar pentru anul şcolar 2021-2022. Astfel, decizia de astăzi modifică OMEC nr. 5599/2020”, afirmă sursa citată.

Ministerul Educaţiei precizează că, având în vedere modificările promovate, activităţile specifice mobilităţii personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar (privind constituirea, încadrarea şi vacantarea posturilor didactice/catedrelor din unităţile de învăţământ preuniversitar) au fost decalate corespunzător.

Astfel, inspectoratele şcolare vor transmite până la data de 1 februarie 2021 la Ministerul Educaţiei proiectele planurilor de şcolarizare revizuite conform noilor reglementări, în vederea fundamentării cifrei de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat. „Această măsură se constituie într-un pas concret în direcţia României Educate”, se arată în comunicat.

Cele mai citite

Dinamo și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League

Dinamo Bucureşti și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League. Astfel, conform tragerii la sorți de vineri, „Dulăii” se vor lupta pentru un loc...

26 de avioane de război și 5 nave chineze, detectate în jurul Taiwanului

Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de...

Tragedie în Hunedoara! Un bărbat a murit după ce a fost împușcat accidental la o partidă de vânătoare

Un bărbat de 44 de ani a decedat după ce a fost împuşcat accidental în zona pieptului, în timpul unei partide de vânătoare desfăşurată...
Ultima oră
Pe aceeași temă