1 C
Bucharest
Thursday, 7 December 2023
HomeSocialLiviu Dragnea anunță un nou proiect privind Casa Regală a României

Liviu Dragnea anunță un nou proiect privind Casa Regală a României

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a anunțat că se introduce în procedură parlamentară un nou proiect privind Casa Regală. Un astfel de proiect a mai fost inițiat de Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, dar a fost retras pentru că era necesară crearea unei instituții care să poată primi un buget autonom de la Guvernul României.

”Am pregătit un nou proiect al Casei Regale, discutat cu dumnealor. A intrat sau urmează să intre în procedurile parlamentare (…) Va fi adoptat până la finalul acestei sesiuni parlamentare”, a declarat Liviu Dragnea.

Dragnea și Tăriceanu au retras proiectul, inițial, privind Casa Regală din Parlament. Solicitarea a fost făcută de ambii inițiatori și a fost înregistrată, luni, la Senat. Proiectul de lege prevedea acordarea statutului de persoană juridică de drept privat și ar fi permis familiei Regale să păstreze Palatul Elisabeta, după moartea Regelui Mihai. Este necesară crearea unei instituţii care să poată să fie bugetată, a spus Tăriceanu, după decizia de retragere a proiectului, el precizând că o nouă inițiativă va fi depusă în Parlament.

Cele mai citite

Patru persoane rănite, dintre care una grav, într-un atac armat la Bruxelles

Patru persoane au fost rănite, dintre care una grav, miercuri seară, într-un atac armat pe o arteră comercială importantă din Bruxelles, a anunţat poliţia...

Congresul american nu a adoptat un pachet financiar masiv pentru Ucraina și Israel

Congresul american a eşuat miercuri în adoptarea unui pachet financiar masiv de peste 106 miliarde de dolari reclamat cu insistenţă de preşedintele Joe Biden,...
00:01:46

Cum se pregătește echipa de eliminare a bombelor de la Paris pentru Jocurile Olimpice

Echipa de eliminare a bombelor poliției din Paris se așteaptă ca Jocurile Olimpice din 2024 să fie o „provocare considerabilă”. Reuters are o imagine...
Ultima oră
Pe aceeași temă