15.7 C
București
joi, 10 iulie 2025
AcasăSocialEducațieIohannis vrea 2 săptămâni de vacanță la școală. Cîmpeanu nu știe cum...

Iohannis vrea 2 săptămâni de vacanță la școală. Cîmpeanu nu știe cum se vor recupera

Sorin Cîmpeanu, ministrul interimar al Educaţiei, a anunţat, miercuri seară, că se va decide abia după revenirea din vacanţa de două săptămâni când se va recupera această perioadă.

Ministrul afirmă, de asemenea, că revenirea la ore în format fizic depinde de situaţia epidemiologică din luna noiembrie.

Sorin Cîmpeanu a fost întrebat, miercuri seară, când vor fi recuperate cele două săptămâni de vacanţă şi a răspuns: ”Vom vedea. Ne vom consulta cu elevii şi profesorii. Există mai multe variante. Nu vom lua o decizie înainte de revenirea din vacanţă”.

”Întâi să ştim că nimic nu ne împiedică să revenim la şcoală în 8 noiembrie şi apoi vom anunţa şi rezultatul consultărilor cu privire la structura anului şcolar. Din păcate, evoluţia epidemiologică nu este atât de predictibilă pe cât am avea nevoie în sistemul de învăţământ. Aşa că, vom decide pe nişte date certe (cât se poate), şi nu pe supoziţii, după 8 noiembrie”, a adăugat ministrul.

Acesta a precizat că vacanţa anunţată de preşedintele Klaus Iohannis nu se aplică afterschool-urilor: ”Structura anului şcolar, respectiv stabilirea perioadei vacanţelor şcolare, nu are impact asupra activităţii afterschool-rilor, acestea fiind obligate să desfăşoare activităţile specifice cu respectarea strictă a normelor de protecţie sanitară. De asemenea, activitatea desfăşurată în cadrul acestora nu este asimilată cu activitatea didactică desfăşurată în cadrul unei unităţi de învăţământ”, conform news.ro.

Ministrul a precizat, referindu-se la şcolile private, că Legea educaţiei reglementează aplicabilitatea planurilor cadru de învăţământ şi pentru unităţile de învăţământ particular, similar cu cele de stat (cu excepţia celor care învaţă după curriculum-ul altor state/registru special).

”Există legătură între structura anului şcolar şi planurile cadru. Astfel, pentru unităţile de învăţământ particular care funcţionează conform planurilor cadru de învăţământ aplicabile şcolilor de stat, structura anului şcolar este aceea stabilită prin ordinul de ministru. Unităţile de învăţământ particular care funcţionează conform curriculumului specific altui sistem educaţional (21 şcoli în România) au stabilită o structura diferită a anului şcolar”, a menţionat ministrul muncii.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri seară, după discuţia cu responsabili din domeniul sănătăţii şi cu premierul Florin Cîţu pe tema măsurilor de limitare a efectelor pandemiei, că s-a decis ca toţi elevii să intre în vacanţă două săptămâni, de luni, şi că tot de luni masca va deveni obligatorie peste tot.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Guvernul pune nota de plată populației și companiilor – TVA, accize, sănătate și locuințe, toate mai scumpe

Statul schimbă foaia și declanșează o furtună fiscală peste România: creșteri de taxe în cascadă pentru salvarea bugetuluiGuvernul anunță un plan de redresare bugetară...

Fostul președinte sud-coreean Yoon Suk Yeol mai primește un nou mandat de arestare

Un tribunal sud-coreean a emis un nou mandat de arestare contra fostului președinte Yoon Suk Yeol din cauza tentativei sale eșuate de a impune...

Dobânzile la datoria publică pe 10 ani scad la cel mai redus nivel din 2025

Dobânzile la care statul român se împrumută pe 10 ani – reperul principal al costurilor de finanțare – au atins pe 9 iulie cel...
Ultima oră
Pe aceeași temă