Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Foto: mediafax.ro

Incendiu într-un complex de locuințe în Reșița

Lucrători ai Detaşamentului de Pompieri Reşiţa au intervenit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la patru incendii, unul dintre ele - la un complex de locuinţe din municipiu.

Rl online 0 comentarii

03.02.2018 - 11:40

De aici au fost evacuate cinci persoane, între care şi un copil.

"Cu puţin timp înainte de ora 4,00, trei echipaje de stingere şi unul SMURD s-au deplasat de urgenţă pe strada Laminoarelor din Reşiţa, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un complex de locuinţe, respectiv, la un imobil cu patru apartamente. La momentul sosirii forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta violent, cu flacără, şi emana fum gros, din cauza materialelor de construcţie cuprinse de flăcări.

Au fost evacuate cinci persoane, dintre care un copil, iar unei persoane i-a fost acordat ajutor medical de urgenţă la faţa locului, deoarece acuza stare de ameţeală pe fondul inhalării de monoxid de carbon. Victima a refuzat, însă, transportul la spital", a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al ISU "Semenic" al judeţului Caraş-Severin, Magdalena Tocmelea.

Incendiul, provocat se pare de un scurtcircuit electric, a distrus în totalitate una dintre locuinţele imobilului şi a afectat acoperişul unei alte locuinţe, pe o suprafaţă de doi metri pătraţi. Incendiul a fost localizat şi a fost astfel împiedicată propagarea lui la celelalte locuinţe, precum şi la sediul şi arhiva Centrului de Afaceri Reşiţa. Valoarea estimativă a bunurilor salvate se ridică la un milion de lei.

Tot în noaptea de vineri spre sâmbătă, un incendiu de vegetaţie a izbucnit pe raza comunei Clocotici şi se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ 65 de hectare, cu mai multe focare, la distanţe mari unul de altul. Un alt incendiu se manifesta pe o suprafaţă de circa 800 metri pătraţi, în zona cartierului Secu din Reşiţa, iar cel de-al treilea - pe o suprafaţă de 3.000 mp, pe DN 58B, pe raza cartierului Doman, aparţinător Reşiţei. Pentru lichidarea lor s-a intervenit cu lopeţi din cauza terenului accidentat care nu a permis accesul autospecialelor.

 

 

 

 

 

Citește totul despre:

#incendiu #reşiţa #lazi

Comentarii

loading...