11 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSocialGuvernul a majorat bursele sociale „Bani de liceu”: Elevii vor primi lunar...

Guvernul a majorat bursele sociale „Bani de liceu”: Elevii vor primi lunar ajutor de 250 de lei

„În şedinţa de Guvern de astăzi, pe ordinea suplimentară, la propunerea Ministerului Educaţiei, a fost aprobată o Hotărâre de Guvern pentru modificarea şi completarea acelei hotărâri de Guvern ce priveşte aprobarea criteriilor şi a cuantumului sprijinului financiar ce se acordă elevilor în cadrul Programului naţional de protecţie socială <Bani de liceu>, deci e vorba de o suplimentare. Începând cu noul an şcolar, fiecare beneficiar va primi lunar, pe toată durata cursurilor, în situaţia respectării tuturor condiţiilor prevăzute în legislaţie, suma de 250 de lei lunar faţă de 180 de lei lunar, cât era până în prezent”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, la finalul şedinţei Executivului.

Potrivit acestuia, a fost majorat în şedinţa de Guvern şi plafonul maxim de acordare a bursei pe membru de familie.

„De asemenea, valoarea plafonului maxim de acordare a bursei este crescută de la 150 de lei la 500 de lei pe membru de familie, dată fiind necesitatea de a corela plafonul de acordare a sprijinului cu situaţia economică actuală, anume salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată fiind stabilit, începând cu ianuarie 2018, la suma de 1.900 lei lunar”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Cele mai citite

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...
Ultima oră
Pe aceeași temă