11 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSocialElevul de 15 ani care şi-a agresat şi sechestrat doi colegi în...

Elevul de 15 ani care şi-a agresat şi sechestrat doi colegi în toaleta şcolii, arestat preventiv

Elevul de 15 ani de la Colegiului ”Dumitru Mangeron” din Bacău care şi-a bătut doi colegi încadraţi în categoria celor cu cerinţe educaţionale speciale, băgându-l cu capul în vasul toaletei pe unul dintre ei, a fost arestat preventiv, pentru 20 de zile, joi seară. Pe lângă acuzaţia iniţială, de lovire, elevului i se impută şi lipsirea de libertate în mod ilegal, după ce imaginile postate în spaţiul public au arătat că i-a obligat pe cei doi colegi să intre în toaletă, unde i-a bătut.

”La data de 2 februarie a.c, poliţiştii băcăuani au continuat administrarea probatoriului în cazul tânărului de 15 ani, reţinut pentru loviri sau alte violenţe, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău. Astfel, s-a dispus extinderea urmăririi penale faţă de acesta, sub aspectul comiterii a două infracţiuni de lipsire de libertate. Ulterior, minorul a fost prezentat instanţei care, la propunerea unităţii de parchet, a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 20 de zile”, a transmis, joi seară, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău. 

Iniţial, tânărul a fost reţinut pentru lovire sau alte violenţe. 

Poliţiştii s-au sesizat din oficiu după ce jurnaliştii de la Ziarul de Bacău au scris că mai mulţi elevi ai Colegiului ”Dumitru Mangeron” din Bacău i-au agresat pe doi dintre colegi, încadraţi în categoria celor cu cerinţe educaţionale specifice. Unul dintre agresori i-a lovit cu palmele peste faţă, i-au pus să stea în genunchi în faţa lui, să îi pupe mâna şi l-a băgat cu capul în vasul de toaletă pe unul dintre băieţii agresaţi.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...
Ultima oră
Pe aceeași temă