11.5 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSocialEducațieSalariile din Educație vor crește de la 1 ianuarie, poate cu 20...

Salariile din Educație vor crește de la 1 ianuarie, poate cu 20 la sută

Salariile cadrelor didactice vor fi mărite pe parcursul anului 2024 iar prima dintre aceste majorări va intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2024, au anunțat liderii sindicali din Educație.

Liderii sindicali au făcut acest anunț după ce au avut o întâlnire, în ziua de 24 noiembrie 2023, cu premierul Marcel Ciolacu și cu ministrul Educaţiei, Ligia Deca.

Pentru a accepta să înceteze greva, conform negocierilor care se purtaseră la mijlocul anului 2023, cadrele didactice trebuie să primească majorări salariale pe parcursul anului 2024. De la 1 ianuarie 2024 s-ar putea acorda 50 la sută din majorarea promisă.

“50 la sută din diferenţă poate să însemne 20 la sută mărire, de exemplu. Deocamdată nu este grila tranşată la nivel de lege a salarizării”, a explicat Simion Hăncescu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).

“Când vorbim de o majorare salarială, vorbim de toate categoriile de personal. Adică vorbim şi de director, vorbim şi de personal de execuţie şi de personal nedidactic. Deci în termenii aceştia trebuie să discutăm. Trebuie să crească salariile tuturor angajaţilor din învăţământ, şi din învăţământul preuniversitar, şi universitar”, a subliniat Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret”.

Majorarea salarială care ar trebui să se aplice în sectorul Educației, în anul 2024, ar trebui să fie corelată cu noua Lege a salarizării. Deocamdată, această lege încă nu este finalizată.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă