20.1 C
București
sâmbătă, 20 iunie 2026
AcasăSocialEducațieDirectorul Spitalului "Grigore Alexandrescu" este considerat plagiator

Directorul Spitalului „Grigore Alexandrescu” este considerat plagiator

Directorul Spitalului „Grigore Alexandrescu”, Radu Bălănescu, este considerat plagiator, anunță ziarul Puterea.

Jurnaliștii de la Puterea afirmă că o confirmare a acestui plagiat a venit de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Carol Davila” din București. Teza de doctorat controversată se intitulează ”Contribuție la diagnosticul și tratamentul neuroblastomului la copil”.

Radu Ninel Bălănescu este director medical la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu”.

Citește articolul integral pe site-ul Puterea !

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Actrița Anne Hathaway este însărcinată și așteaptă al treilea copil alături de soțul ei, Adam Shulma

Vedeta din „The Mother Mary”, în vârstă de 43 de ani, a anunțat vestea pe Instagram, vineri, 19 iunie, printr-un videoclip în care apare...

Irineu Darău: Dominic Fritz va conduce USR cel puțin până în 2029

Liderul USR Brașov, Irineu Darău, a declarat vineri că Dominic Fritz va conduce partidul cel puțin până în 2029, în baza mandatului primit prin...

Portul Constanța, în vizorul Ministerului Transporturilor. Radu Miruță cere măsuri urgente pentru securitate

Ministrul interimar al Transporturilor și Infrastructurii, Radu Miruță, a declarat vineri că situația de securitate din Portul Constanța este una gravă și a solicitat...
Ultima oră
Pe aceeași temă