0.3 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSocialComună cu 9000 de romi, la un pas de carantină: 22 de...

Comună cu 9000 de romi, la un pas de carantină: 22 de cazuri de infectare SARS-COV-2 la Bărbulești!

Primăria monitorizează în aceste zile aproximativ 100 de persoane aflate în izolare la domiciliu, adică un procent de peste 10% din populația localității, asigurând cu resurse proprii și prin implicarea echipajelor de Poliție și Jandarmerie din Urziceni respectarea măsurilor de de izolare și de distanțare socială.

În ciuda gestiunii locale, potrivit unei adrese înregistrate de Primăria comunei Bărbulești în data de 23 aprilie, autoritățile locale sunt somate de către Direcția de Sănătate Publică Ialomița să asigure respectarea normativelor aferente stării de urgență, fiind avertizate asupra faptului că focarele de coronavirus sunt în plină expansiune în localitate.

”Prin prezenta vă comunicăm faptul că, începând din data de 06.04.2020, au fost depistate un număr de 22 de persoane infectate cu Covid 19, din care 20 de persoane se află și acum internate în Spitalul Municipal ”Anghel Saligny” din Fetești. Vă informăm că, în cazul în care nu luați măsurile legale de distanțare socială și de izolare la domiciliu, se va dispune măsura de carantinare a localității Bărbulești”, se arată în adresa DSV cu numărul 5080 din 22.04.2020, înregistrată la Primăria comunei Bărbulești o zi mai târziu.

Deși statistica îmbolnăvirilor la Bărbulești amenință să atingă în curând situația înregistrată la Țăndărei, în data de 4 aprilie, atunci când orașul a intrat în carantină prin ordonanța militară nr.7 din 4 aprilie, decizia fiind luată avându-se în vedere numărul mare de persoane infectate, 31, totuși, faptul că între cele 22 de cazuri de îmbolnăvire de la Bărbulești nu există legătură epidemiologică stabilită, coroborat cu lipsa mortalității cauzate de coronavirus în plan local, ar putea să amâne decizia extremă de carantinare, totul depinzând de eficiența metodelor autorităților locale

100 de romi se află în izolare la Bărbulești

Aflată la doar 4 kilometri de municipiul Urziceni, comuna Bărbulești este o localitate cu populație majoritar de etnie romă (80%). Cu un ritm vertiginos de creștere a populației – 4.779 în 2002 și 5.902 în 2011, conform recensămintelor din anii respectivi – Bărbuleștiul are în prezent, după aprecierile primarului Dumitru Bacriță, între 8.000 și 9.000 de locuitori, mulți dintre cei care se aflau în mod obișnuit în străinătate întorcându-se în țară după izbucnirea pandemiei. Ca urmare a acestui fapt, conform edilului localității, aproximatv 100 de persoane se află în prezent în izolare la domiciliu, pentru alte 21 de persoane luându-se măsura carantinării în Centrul Județean de la Amara.

Spre deosebire de Direcția de Sănătate Publică Ialomița, care se rezumă, conform normativelor, la a comunica date și informații exclusiv Prefecturii și Grupului de Comunicare Strategică, Primăria din Bărbulești a confirmat statistica relevată de documentul publicat în facsimil, primarul localității specificând faptul că situația se află la momentul de față într-un control integrat, asumat de către autoritățile administrative, medicale și de ordine publică.

”Monitorizăm zilnic cei aproape 100 de oameni pe care îi avem în izolare la domiciliu, împreună cu medicii de familie și cu organele de Poliție și Jandarmerie. Pot să vă spun că trei sau patru dintre persoanele internate la spitalul suport din Fetești au fost deja externate, iar familiile lor au fost testate negativ. De asemenea, 14 dintre cele 21 de persoane carantinate la Centrul Județean de la Amara revin astăzi în localitate”, ne-a declarat primarul Dumitru Bacriță.

Urziceni și Țăndărei, variante pentru noi spitale suport în județul Ialomița

Invocând ocuparea, în curând, a tuturor spațiilor destinate internării și tratării bolnavilor de Covid la Spitalul Municipal din Fetești, surse administrative județene studiază în aceste zile, la Urziceni și Fetești, variante de transformare a instituțiilor spitalicești locale în unități suport pentru îngrijirea persoanelor infectate cu coronavirus. Spitalul din Țăndărei prezintă avantajul de a se constitui ca o unitate de tip pavilion, fapt care ajută la stabilirea și gestionarea unor circuite funcționale optime în caz de pandemie, însă autoritățile se lovesc în acest caz de problema deficitului de personal, parte dintre cadrele medicale provenind din Fetești. La Urziceni însă, acolo unde problema personalului are șanse să fie rezolvată mai ușor, spun sursele administrative, construcția monobloc a Spitalului Municipal ar putea face mai dificilă amenajarea unor spații izolate, pentru bolnavii de Covid, conform normativelor medicale.

Spectrul carantinării Bărbuleștiului stârnește panică la Urziceni

Posibilitatea ca, în viitorul apropiat, comuna învecinată, Bărbuleștiul să intre în carantină, este privită cu îngrijorare în municipiul Urziceni. Cetățenii se tem ca, în zilele următoare, mulți dintre asimptomaticii din Bărbulești, persoane deja infectate dar nesupuse măsurilor de izolare și distanțare socială, să nu migreze către locuințele pe care unii dintre ei le dețin în Urziceni, cauzând ulterior o explozie a focarelor de infectare cu coronavirus.

În prezent, în municipiu sunt înregistrate oficial doar 4 cazuri de îmbolnăvire, persoanele aflându-se în tratament la Spitalul Suport din Fetești.

Cele mai citite

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...
Ultima oră
Pe aceeași temă