Buzău: Consilier de la Direcţia de Drumuri Judeţene, găsit mort în biroul său

Un bărbat în vârstă de 52 de ani, consilier la Direcţia de Drumuri Judeţene a Consiliului Judeţean (CJ) Buzău, a fost găsit mort luni seara în biroul său din cadrul instituţiei.

Share

Andrei Tudor Dumitru 0 comentarii

19.06.2018 - 09:54

Acesta a fost descoperit căzut lângă birou de către femeia de serviciu care venise să facă curat, relatează Agerpres.

Echipajul medical sosit la faţa locului nu a putut decât să constate decesul.

Preşedintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu, a declarat, pentru AGERPRES, că bărbatul "era un salariat exemplar, urma să se căsătorească, iar analizele la controlul periodic au fost excelente, inclusiv EKG-ul făcut în urmă cu două săptămâni".

Purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, Mihai Drăghiciu, a precizat că poliţiştii au deschis o anchetă pentru a se stabili condiţiile în care a decedat persoana.

Comentarii