19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSănătateSuceava: SJU a comandat Tamiflu şi teste de depistare a virusului gripal

Suceava: SJU a comandat Tamiflu şi teste de depistare a virusului gripal

El a spus că SJU Suceava a achiziţionat pentru tratarea infecţiei virale 1.200 de tablete de Tamiflu de 75 mg pentru pacienţii adulţi şi 100 de tablete de Tamiflu de 30 de mg pentru copii.

Totodată, au fost comandate trei sute de teste de depistare a virusului gripal, dintre care o sută au ajuns şi alte două sute ar trebui să intre în stoc în curând, urmând să fie utilizate în secţiile de Boli de infecţioase şi Pediatrie.

Primul deces din cauza gripei a fost confirmat săptămâna trecută, în judeţul Suceava, la un pacient în vârstă de 60 de ani, nevaccinat şi cu afecţiuni cronice.

Potrivit DSP Suceava, numărul cazurilor de infecţii respiratorii a fost în creştere, conform raportărilor cazurilor de gripă şi infecţii respiratorii acute, transmise de către furnizorii de servicii medicale din judeţ pentru săptămâna 14 – 20 ianuarie.

S-au raportat 2.948 cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, infecţii acute ale căilor respiratorii superioare şi pneumonii), cu 17,96 % mai multe decât în săptămâna anterioară.

Grupa de vârstă la care s-au diagnosticat cele mai multe cazuri în ultima săptămână a fost de 5 – 14 ani, spre deosebire de săptămâna anterioară când au fost diagnosticate cele mai multe cazuri la grupa de vârstă de 15 – 49 de ani.

Cele mai multe cazuri internate au fost la grupa de vârstă de 0 – 1 an, la fel ca în săptămâna precedentă.

Din evidenţele DSP Suceava, până pe 20 ianuarie au fost vaccinate gratuit antigripal 35.185 de persoane cu risc ridicat de îmbolnăvire, iar medicii de familie mai aveau în cabinete 1.480 doze de vaccin antigripal, solicitând suplimentarea acestora cu 4.144 de doze.

DSP reaminteşte respectarea conduitei igienico-sanitare pentru prevenirea şi combaterea îmbolnăvirilor şi recomandă vaccinarea antigripală.

DSP Suceava monitorizează zilnic numărul cazurilor de infecţii respiratorii şi deciziile luate la nivelul unităţilor sanitare şi la nivelul unităţilor de învăţământ, cu privire la măsurile suplimentare de prevenire a îmbolnăvirilor.

Prin această monitorizare a măsurilor luate pentru limitarea extinderii cazurilor de îmbolnăvire prin gripă şi infecţii respiratorii, Ministerul Sănătăţii supraveghează evoluţia epidemiei de gripă. 

Cele mai citite

Doi tineri au murit după ce au intrat cu scuterul într-un podeț. FOTO

Doi tineri au murit, noaptea trecută, într-un accident rutier produs pe raza satului Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru...

Momente jenante cu un cunoscut prezentator TV din Marea Britanie în timpul unei emisiuni

Rageh Omaar, în vârstă de 56 de ani, a prezentat vineri emisiunea News At Ten de la ITV News. El s-a comportat ciudat în...

O mașină a luat foc pe A1 București-Pitești

Un autoturism a luat foc sâmbătă la km 34 al A1 Bucureşti-Piteşti, pe sensul de mers spre capitală, informează ISU Giurgiu, potrivit agerpres.ro. "Conducătorul auto...
Ultima oră
Pe aceeași temă