21.9 C
București
vineri, 11 octombrie 2024
AcasăPoliticăUSR depune moțiune contra ministrului Culturii, după scandalul de la Teatrul Național

USR depune moțiune contra ministrului Culturii, după scandalul de la Teatrul Național

USR depune la Camera Deputaților o moțiune contra ministrului Culturii, Lucian Romașcanu (PSD).

Este vorba de o moțiune simplă pe care a anunțat-o, marți, deputatul USR Iulian Bulai.

USR „înaintează moţiunea simplă intitulată Libertate artistică – da, propagandă pro – Moscova şi anti – UE în instituţii publice – niciodată. Moţiunea este îndreptată împotriva domnului Lucian Romaşcanu, ministru al Culturii”, a declarat deputatul Iulian Bulai. El consideră că „nu se poate ca din cea mai importantă instituţie de cultură din România să se facă propagandă activă prin material publicitar anti – UE, anti – NATO, pro – Putin, pro – Kremlin”.

Actul de „propagandă” la care se referă Bulai s-ar fi comis acum două zile. Duminică, spectatorilor care veneau la Teatrul Național din București (TNB) li s-a distribuit, la intrarea în sală, o publicație gratuită. Problema este că respectiva revistă ar avea un conținut extremist. Publicația ar lansa acuzații împotriva UE și ar face propagandă în favoarea Rusiei.

Spectacolul înainte de care s-a distribuit revista a fost susținut de actorul Dan Puric. Directorul TNB ar fi fost prezent în sală chiar într-un moment în care unii spectatori țineau în mâini revista controversată.

Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, a reacționat luni, 28 martie. El a precizat că atât Corpul de Control al Ministerului Culturii, cât și Poliția anchetează incidentul de la TNB. În funcție de rezultatul acestor anchete, directorul interimar al TNB ar putea fi eliberat din funcție. Oricum, directorul actual al TNB, Mircea Rusu, este doar interimar.

Până la eventuala sancționare a directorului TNB, USR îl acuză pe ministrul Culturii că „ţine în braţe un om al propagandei pro – Moscova, pro – Putin, pro – Kremlin, anti – UE, anti – NATO”.

USR depune moțiune iar ministrul chiar se bucură că va da explicații la Parlament

Cu privire la criticile venite din partea USR, ministrul Lucian Romașcanu a precizat că nu se teme să vină să dea explicații în fața Parlamentului. Ministrul a susținut că, dimpotrivă, chiar vrea să prezinte activitatea de la Ministerul Culturii.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

România, pe locul 3 ca valoare în comerțul electronic din regiune, adoptă greu metoda cumpărăturilor online

România ocupă locul al treilea în clasamentul comerțului electronic în Europa Centrală și de Est, după Polonia și Cehia, cu o valoare de 10,6...

Scăderea exporturilor amplifică deficitul comercial și pune presiune pe economia României

Exporturile României au înregistrat o scădere de 1,6% în primele opt luni din acest an, comparativ cu aceeași perioadă din 2023, arată datele INS....

Cristi Bălgrădean se antrenează cu Sănătatea Cluj, în așteptarea unei oferte din Superligă!

Fostul portar al lui Dinamo, FCSB și CFR Cluj, Cristi Bălgrădean, nu renunță la cariera sa de fotbalist, chiar dacă se antrenează în prezent...
Ultima oră
Pe aceeași temă