16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăPoliticăTomac vrea securitate mai mare în parcările UE după asasinarea unui șofer...

Tomac vrea securitate mai mare în parcările UE după asasinarea unui șofer român de tir

Acest lucru se va petrece după ce Eugen Tomac a cerut o implicare mai mare după asasinarea șoferului Mihai Spătaru într-o parcare din Franța.

„Vești bune pentru transportatorii români. Transportatorii români de marfă se simt în nesiguranță în multe state ale Uniunii Europene și pentru că am asistat la tragedii precum cele întâmplate în Franța, când șoferul Mihai Spătaru a fost asasinat într-o parcare în luna mai în fața propriei soții, am solicitat atât Comisiei Europene, cât și Guvernului Franței o implicare mai mare în a oferi condiții cât mai sigure pentru șoferii mașinilor de marfă, cunoscut fiind faptul că în parcările franceze se comit tot mai des acte de tâlhărie sau chiar incidente soldate cu pierderea de vieți ale șoferilor”, afirmă Eugen Tomac.

El precizează că răspunsul primit din partea Comisiei Europene arată că în prezent se construiesc 41 de parcări noi cu zone sigure și securizate de parcare pentru camioane (SSTPA – safer and more secure truck parking areas).

„De asemenea, Comisia Europeană va crea cadrul necesar prin care se vor stabili standardele de certificare pentru parcările de camioane sigure și securizate la nivelul întregii Uniuni. Acest document va clasifica nivelul de securitate al fiecărei parcări și va impune un pachet minim de servicii pentru aceste zone de parcare. Comisia, de asemenea, va susține financiar atât statele membre, dar și direct operatorii privați, pentru a construi cât mai multe zone sigure și securizate de parcare pentru camioane (SSTPA-uri) sau pentru a le moderniza pe cele existente. Voi urmări implementarea acestui program european atât de necesar tuturor celor care își desfășoară activitatea în acest domeniu ce pune Europa în mișcare”, conchide Tomac.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Atacurile asupra libertății presei, la nivel mondial, s-au intensificat. Siguranța jurnaliștilor în România, motiv de îngrijorare

Atacurile politice asupra libertăţii presei, inclusiv detenţia jurnaliştilor, suprimarea instituţiilor media independente şi difuzarea pe scară largă a dezinformării s-au intensificat în mod semnificativ...

Ziua mondială a libertății presei – 3 mai

În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial,...

Iga Swiatek şi Arina Sabalenka se vor duela în finala turneului de la Madrid

La fel ca anul trecut, finala turneului WTA 1000 de la Madrid le va pune față în față pe poloneza Iga Swiatek şi belarusa...
Ultima oră
Pe aceeași temă