28 C
Bucharest
Sunday, 24 September 2023
HomePoliticăSondaj CURS: PSD domină autoritar, AUR se apropie de PNL

Sondaj CURS: PSD domină autoritar, AUR se apropie de PNL

PSD ar câştiga fără probleme viitoarele alegeri, dar nu are majoritate absolută. Pentru a avea controlul, social democraţii au nevoie de alinaţa cu PNL sau de o înţelegere cu AUR. Pe de altă parte, datele cercetării relevă că românii sunt de acord cu greva profesorilor.

Un sondaj CURS de tip Omnibus relevă faptul că, după alegerile parlamentare din 2024, vom avea o ecuație politică la fel de complicată ca și în prezent.
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, PSD ar obține 31%, în timp ce PNL ar obține 20%. Aceste procente complică serios ecuația politică, asta pentru că o altă formulă decât PSD+PNL ar fi extrem de greu să facă majoritate.

Liderii celor două partide au transmis public faptul că ar dori o coaliție politică pe termen lung, iar calculele politice îi ”condamnă” la o alianță pentru asigurarea unei majorități parlamentare solide.

Pe locul 3 se clasează AUR cu 17%, dar atât PSD, cât și PNL au trecut partidul lui George Simion la ”nefrecventabile”. În acest context este puțin probabilă o alianță politică pentru a asigura guvernarea.

Cei de la USR ar obține 11%, în timp ce pragul electoral ar mai fi depășit de PMP și UDMR, ambele cu 5%.

Sondaj CURS Tipul eșantionului: probabilist, multistadial, stratificat Marja maximă de eroare la nivelul întregului eșantion: +/-3% la un nivel de încredere de 95%

Metoda de culegere a datelor: față-în-față, la domiciliul respondenților Validarea eșantionului: s-a realizat pe baza ultimelor date INS

Datele sunt ponderate în funcție de vârstă și studii Perioada de realizare: 19 – 27 Mai, 2023

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
În presă din 2004. Am trecut pe rând de la reporter TVR, la Realitatea TV, Aleph TV și B1 TV. În presa online am lucrat la Rol.ro, Realitatea.net, mediafax.ro. Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic. Sunt doctorandă în Științele Comunicării la SNSPA, iar tema mea de cercetare este despre criza alimentară.
Cele mai citite

Război Ucraina, ziua 578 – Rusia respinge planul de pace al Ucrainei: “Este complet irealizabil”

Alte trei nave au trecut prin coridoarele umanitare din Marea Neagră pentru a încărca în porturile ucrainene în această săptămână, a declarat sâmbătă...

Care e cel mai potrivit moment al zilei pentru exerciţiile fizice de prevenire a diabetului

Noua cercetare indică faptul că activitatea fizică în timpul zilei prezintă o legătură cu un risc redus de diabet zaharat de tip 2,...

Șumudică, salvat de Drăguș. Antrenorul român a reușit prima victorie cu Gaziantep

Gaziantep, cu Marius Șumudică pe banca tehnică, s-a impus cu scorul de 2-0 în confruntarea cu Istanbulspor, în etapa a șasea a SuperLigii Turciei....
Ultima oră
Pe aceeași temă
Modifică setările cookies