9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăRomânia are un senator nou, din partea USR. Adina Săniuță promite să...

România are un senator nou, din partea USR. Adina Săniuță promite să încerce scăderea taxelor

Adina Săniuță a fost validată în calitate de senator, pe locul devenit vacant după ce Anca Dragu a demisionat din această calitate.

“Se validează mandatul de senator al doamnei Săniuță Adina, declarată supleant la alegerile din 6 decembrie 2020 în Circumscripția electorală nr. 42 București, pe lista Alianței USR-PLUS, pe locul devenit vacant ca urmare a demisiei doamnei Dragu Anca-Dana”, a decis Senatul României. Decizia Senatului a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 1 februarie 2024.

Imediat după ce a depus jurământul în calitate de senator, Adina Săniuță a anunțat care vor fi intențiile ei în această nouă funcție. “Prioritatea mea vor fi proiectele care conduc la debirocratizare, scăderea taxării, în special a muncii, și diminuarea cheltuielilor statului. Experiența pe care o am în mediul privat mă ajută să fiu conectată la realitatea economică și nevoile contribuabililor, atât persoane fizice, cât și juridice, și astfel deciziile pe care le voi lua vor fi bazate pe date reale, aliniate la ceea ce contează cu adevărat pentru societate”, a transmis Adina Săniuță într-un mesaj postat pe facebook.

Potrivit USR Sector 3, Adina Săniuță este lector universitar și director al două programe de masterat din cadrul SNSPA. Are o experiență îndelungată în sectorul privat ca export manager pentru branduri românești de renume, a coordonat campanii de marketing pentru multinaționale și a fost coordonator de comunicare la Fundația Romanian Business Leaders. De asemenea, a fondat prima librărie cu carte în limba germană din București și este cofondatoare a două asociații care activează în domeniul protecției mediului și al educației.

Anca Dragu a demisionat din Senatul României întrucât a acceptat funcția de guvernator al Băncii Naționale a Republicii Moldova, la data de 22 decembrie 2023. Cu o zi înainte, la 21 decembrie, Anca Dragu a primit și cetățenia Republicii Moldova.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă