15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăPoliticăPSD a anunțat depunerea unei noi moțiuni împotriva lui Voiculescu

PSD a anunțat depunerea unei noi moțiuni împotriva lui Voiculescu

”Ştiu că este, poate, fără precedent în Parlament ca împotriva unui ministru să fie depusă o moţiune în aceeaşi sesiune de două ori. Adevărul este că am mai avut miniştri încurcaţi de viaţă şi de rolul pe care îl aveau la ministere, dar parcă niciodată nimeni nu s-a încurcat precum domnul Voiculescu,” a spus Simonis.

El a transmit un mesaj celor din coaliție – USR, PNL, UDMR, minorităţi naţionale: „Să vă gândiţi atunci când veţi vota moţiunea împotriva domnului Vlad Voiculescu la faptul că la Foişor puteau fi mama, tatăl, bunicul sau copilul dumneavoastră, că acei oameni scoşi afară ca pe câini cu branule în mâini, în braţe, despre care ministrul Voiculescu spunea că erau fericiţi. (…) Prin urmare, în numele Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat din Camera Deputaţilor, în conformitate cu articolul 112 din Constituţia României şi articolul 187 din Regulamentul Camerei, vă înaintez moţiunea simplă intitulată “, a spus pesedistul.

Partidele parlamentare au intrat însă în conflict și din cauza termenului de dezbtere a moțiunii. PSD a cerut să fie dezbătută în această săptămână, în timp ce coaliția a spus că este vorba despre şase zile lucrătoare, deci ar urma să fie dezbătută săptămâna viitoare.

Biroul permanent urmează să decidă calendarul dezbaterii moţiunii, după cum a anunţat preşedintele de şedinţă, liberalul Laurenţiu Leoreanu.

Cele mai citite

Bogdan Lobonț, înaintea partidei cu CFR Cluj: “Avem din nou posibilitatea să arătăm ceea ce putem în momentul de faţă”

În cadrul unei conferințe de presă desfășurate vineri, antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Bogdan Lobonț, a împărtășit gândurile sale înaintea meciului cu...

Directorul general Dorin Tudora a mărit salariile doar angajaților PNL

În ultima ședință a Consiliului de Administrație de la Conpet SA Ploiești, de la sfârșitul lunii aprilie 2024, directorul general Dorin Tudora, impus...

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă