11 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăPoliticăPreședintele și Guvernul pregătesc starea de alertă, în continuarea stării de urgență

Președintele și Guvernul pregătesc starea de alertă, în continuarea stării de urgență

Guvernul României are programată, marți seară, o reuniune specială, care va fi urmată de un anunț pe care îl va transmite președintele Klaus Iohannis, de la Palatul Cotroceni.

Potrivit unor surse neoficiale, guvernanții se pregătesc să anunțe o stare de alertă, care va fi instituită în România imediat după data de 15 mai 2020, când va expira starea de urgență.

Judecătorul Augustin Zegrean, fost președinte al CCR, explica, marți la amiază, că starea de alertă reprezintă o formă mai blândă a stării de urgență, dar care va permite totuși autorităților să mențină unele dintre măsurile restrictive impuse sau anunțate pe timpul stării de urgență.

Una dintre deosebirile dintre cele două stări speciale este că, pe timpul stării de alertă, nu se pot emite Ordonanțe militare, ci doar ordine ale ministrului de Interne, care au o putere mai mică.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă