11 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăPoliticăPremierul, suspectat de plagiat, desființează instituția care se ocupă de plagiate

Premierul, suspectat de plagiat, desființează instituția care se ocupă de plagiate

CNATDCU, instituția esențială în analizarea plagiatelor este desființată prin reorganizare și pierderea atribuțiilor specifice, în Proiectul Legii învățământului superior. Desființarea CNATDCU ca for de decizie în materia plagiatelor din doctorate este propusă de ministrul Cîmpeanu în plin scandal de plagiat la adresa premierului Nicolae Ciucă.

Seful Executivului a blocat în instanță analiza asupra tezei sale de doctorat. Premierul a obținut anularea, în primă instanță, a solicitărilor depuse la CNADTCU pentru verificarea suspiciunilor privind teza sa de doctorat.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a declarat, miercuri, la Guvern: 

,,Vă asigur ca standardele pe care premierul le promovează sunt venite să promoveze standardele pe care atât sistemul de educație cât și cel de cercetare trebuie să-l atingă. Legile Educației sunt lansate în dezbatere publică tocmai pentru a avea un feedback cât mai concret. Pot să vă asigur nu doar că dispare această instituție, dar ea se va consolida, pentru că modul în care sunt agregate la acest moment în legile Educației, aceste mecanisme care să prevină apariția unor anumite situații de plagiat sau alte tipuri de nereguli, care vizează încălcări de etică, vor fi garantate prin funcționarea Comisiei Naționale de Etică a titlurilor universitare, incluzând aici toate categoriile pe care universitățile le vor emite. Unul dintre argumente,  universitățile își vor asuma mult mai apăsat responsabilitatea pentru titlurile pe care le oferă. Acesta Comisie națională care va prelua nu doar atribuțiile, cât și personal CNATDCU va fi capabilă și va avea această responsabilitate, tocmai de a veghea ca aceste reguli să fie respectate. Un exemplu în acest sens, poate fi că prin acest sistem, un deținător al unui titlu universitar să se bucure de o recunoaștere a acelui titlu asumat de universitatea din România, dar poate și de altă universitate din străinătate. În privința situațiilor care sunt derulate în justiție, la guvern nu comentăm niciodată mersul unui proces.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă