15.2 C
București
duminică, 26 mai 2024
AcasăPoliticăPNL schimbă președintele Senatului. Cîțu va fi înlocuit cu Alina Gorghiu

PNL schimbă președintele Senatului. Cîțu va fi înlocuit cu Alina Gorghiu

Conducerea PNL s-a reunit miercuri dimineață, pentru a decide cine va fi președintele Senatului, în locul lui Florin Cîțu.

UPDATE 11.00 Florin Cîțu a demisionat din funcția de președinte al Senatului. El a precizat că rămâne în continuare “să facă politică”. El își menține statutul de senator PNL. Cîțu a demisionat din funcția de președinte al Senatului întrucât PNL i-a retras sprijinul politic pentru a deține această funcție. După demisia lui Cîțu, Alina Gorghiu a preluat funcția de președinte al Senatului “cu delegare de atribuții”, a anunțat președintele PNL, Nicolae Ciucă.

Cîțu a reluat, imediat după ce și-a dat demisia din fruntea Senatului, criticile la adresa PSD. Fostul președinte al Senatului a susținut că “dacă PSD nu era la guvernare, rezultatele guvernării erau mai bune”. Jurnaliștii l-au întrebat pe cine a supărat, din moment ce a fost obligat să demisioneze. Cîțu a răspuns că a supărat PSD.

În mai puțin de 12 luni, Cîțu a pierdut trei funcții importante – de președinte PNL, de premier și, acum, cea de președinte al Senatului. Șeful Senatului este al doilea om în ierarhia statului român, după președintele României.

Președintele Senatului a demisionat pentru că a pierdut sprijinul politic

Se pare că funcția de președinte al Senatului va fi preluată, interimar, de senatoarea Alina Gorghiu. Ea deține deocamdată funcția de vicepreședinte al Senatului. La ședința PNL din 29 iunie 2022 participă și președintele PNL, premierul Nicolae Ciucă. Înainte să intre la ședință, Ciucă a refuzat să facă declarații despre eventuala înlocuire a șefului Senatului.

“Nu știu nimic, n-am fost anunțat”, declara, miercuri dimineață, Florin Cîțu, cu privire la schimbarea lui din fruntea Senatului.

Această decizie a PNL ar reprezenta o sancțiune împotriva lui Cîțu, din cauza declarațiilor sale critice cu privire la PSD, partenerul de guvernare al PNL. De altfel, chiar la momentul când PSD a venit la guvernare alături de PNL, Florin Cîțu, care pe atunci era președintele PNL, susținea că el, personal, s-a opus acestei alianțe.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Generația de Aur, ultima victorie, cu o Selecționată mondială a Stelelor: 3-2

Tricolorii au învins cu 3-2 echipa Legendelor Lumii (World Stars), pregătită de Jose Mourinho, potrivit rador.ro. Tricolorii au învins cu 3-2 echipa Legendelor Lumii (World...

Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta, „zburat” din bordul administrativ de la Romsilva

Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta, a primit recent un cadou neplăcut din partea ministrului PNL al Mediului, Apelor și Pădurilor, fiind ejectat...
Ultima oră
Pe aceeași temă