22.4 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăPoliticăMinistrul muncii propune desființarea ghișeelor din casele de pensii

Ministrul muncii propune desființarea ghișeelor din casele de pensii

„M-a uimit că, în continuare, pensionarul în baston trebuie să stea cu spatele inconvoiat ca să poată să vadă ochii funcționarului printr-o ușiță mic pusă la o înălțime la care spatele său este foarte înconvoiat”, a declarat ministrul Muncii la Digi24, conform Știripesurse.ro.

Violeta Alexandru a a fost impresionată de faptul că, și în ziua de azi, între funcționari și pensionari încă există un zid.

 „Ar trebui să stea pe picior de egalitate, la o masă, spre exemplu, fără niciun zid între ei, amândoi în aceeași poziție în care să poată vorbi de la egal la egal, cu hârtiile pe masă. Lucrurile să fie transparente, nu într-o relație funcționar-pensionar. Am să fac un gest firesc, am să cer caselor de pensii din București să reamenajeze spațiile fără investiții substanțiale, ci montând o masă”, mai explicat aceasta.

Ministrul a discutat cu colegii care au în subordine instituții care interacționează cu cetățenii despre această propunere, aceștia fiind de acord să se alinieze modificării. Violeta Alexandru nu a dorit să precizeze cine sunt colegii care au fost de acord cu propunerea.

Cele mai citite

Un iranian cu mandat de arestare în Emiratele Arabe Unite este protejat de …DIICOT

La ora actuală, serviciile de informații de la noi sunt în alertă pentru că un cetățean iranian care a escrocat băncile din Emiratele...

Familia Picioruș, stăpâna consultanței mascate în învățământ

Afacerile și profitul companiei Structural Management Innovative System SRL, controlată de Georgeta-Sorina Picioruș și administrată de Alexandru-Eduard Picioruș, a explodat în 2023 după...

ANAF va avea un compartiment de Evidență Operativă

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și-a înființat un compartiment de Evidență Operativă, anunță un articol publicat pe site-ul termene.ro. Noul departament al ANAF va...
Ultima oră
Pe aceeași temă