Ministerul Finanțelor a lansat în dezbatere publică o schemă de ajutor de stat în valoare de peste 5,3 miliarde lei (circa 1,05 miliarde euro), destinată susținerii investițiilor în industria prelucrătoare, în special în sectoarele cu dependență ridicată de importuri, ca parte a pachetului de relansare economică prevăzut de OUG nr. 8/2026.
Programul oferã o predictibilitate extinsã mediului de afaceri, având un calendar de implementare pânã în anul 2032 pentru emiterea acordurilor de finanțare și pânã în 2036 pentru plata ajutorului.
Un element de noutate îl reprezintã flexibilitatea formei de sprijin, companiile având posibilitatea de a alege între grant direct și credit fiscal, în funcție de necesitãțile de capital și de modelul de dezvoltare.
„Prin acest nou program de peste 1 miliard de euro marcãm trecerea de la o economie bazatã pe consum de import la o economie care produce valoare adãugatã acasã, în România.
Nu este doar o mãsurã de sprijin financiar, ci este motorul unui sprijin real pentru industria româneascã, necesar pentru a ne proteja stabilitatea economicã. Investim strategic acolo unde deficitul comercial ne vulnerabilizeazã, oferind antreprenorilor resursele sã transforme ideile în unitãți de producție performante.
Obiectivul este sã reducem dependența de piețele externe și sã consolidãm capitalul românesc într-o piațã europeanã extrem de competitivã”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.
Accesul la finanțare este condiționat de realizarea unei investiții inițiale de minimum 50 milioane lei în unități de producție noi, schema fiind deschisă atât companiilor cu istoric, cât și start-up-urilor care îndeplinesc cerințe financiare și operaționale stricte. Pentru firmele active, sunt necesare capitaluri proprii pozitive și o rentabilitate a cifrei de afaceri peste zero în cel puțin unul dintre ultimele trei exerciții financiare.
În cazul întreprinderilor nou-înființate, este obligatoriu un capital social minim de 100.000 lei, fiind excluse entitățile ai căror acționari dețin sau au deținut în ultimii doi ani companii cu același obiect de activitate. Solicitanții nu trebuie să fie în dificultate financiară, insolvență sau sub incidența unei decizii de recuperare a unui ajutor de stat, iar proiectele vor fi evaluate și ierarhizate printr-un sistem de punctaj orientat către investițiile cu impact ridicat în economie.
Ierarhizarea proiectelor depuse are în vedere fabricarea produselor cu sold comercial negativ la nivel național, pentru reducerea dependenței de importuri, precum și adoptarea unui grad ridicat de automatizare și digitalizare pentru creșterea eficienței operaționale. De asemenea, este punctată aprovizionarea cu materii prime din Spațiul Economic European, în vederea consolidării autonomiei economice și a rezilienței lanțurilor de distribuție.
Un alt criteriu vizează localizarea investițiilor în regiuni care necesită echilibrare economică, pentru susținerea dezvoltării teritoriale. În același timp, integrarea în clustere de inovare este încurajată pentru a facilita transferul tehnologic și cooperarea între actorii industriali relevanți.
Proiectele sunt evaluate și în funcție de opțiunea pentru o intensitate a ajutorului de stat sub pragul maxim permis, ceea ce urmărește maximizarea impactului utilizării fondurilor publice. Această abordare reflectă, totodată, responsabilitatea fiscală a investitorilor care solicită finanțare.
Sesiunile de depunere a cererilor vor fi organizate anual, pe durata a 30 de zile lucrătoare, fiind anunțate cu cel puțin 30 de zile înainte de lansare, iar fondurile vor acoperi cheltuieli pentru construcții, echipamente tehnologice și active necorporale noi. Odată cu intrarea în vigoare a noii hotărâri, emiterea acordurilor de finanțare în baza HG nr. 300/2024 va fi suspendată, pentru a asigura tranziția către noul instrument financiar.